Justiția a stabilit, încă o dată, că stema cu leul aparţine Clubului Sportiv Universitatea Craiova şi nu a plecat niciodată din patrimoniul său, informează www.csuc.ro. Universitatea Craiova și-a fixat drept principal obiectiv reînvierea spiritului alb-albastru! Redarea mândriei și demnității suporterilor olteni. A fost fundamentul de la care a pornit proiectulCiteste mai multe!

Universitatea Craiova anunță încheierea unei colaborări cu International English School, informează www.csuc.ro. În urma acestui parteneriat, jucătorii Universității Craiova vor beneficia de cursuri de limba engleză cu cadre didactice de înaltă ținută. Este doar o parte componentă a unui proiect de dezvoltare a competențelor jucătorilor Științei. International English School organizează deCiteste mai multe!

Partida dintre Universitatea Craiova și Petrolul Ploiești este programată duminică, 14 februarie, de la ora 14:00, pe stadionul „Extensiv“ din Parcul Nicolae Romanescu, în etapa a 24-a a Ligii 1 Orange. Biletele pentru meciul Universitatea Craiova – Petrolul pot fi comandate online, accesând link-ul de pe site-ul oficial al clubului sauCiteste mai multe!

Moş Crăciun alb-albastru a sosit la copiii Craiovei!, Generațiile viitoare ale Universității Craiova au fost recompensate pentru evoluțiile din acest an. În Oltenia alb-roșul este interzis. Așa că și Moș Crăciun s-a echipat în alb-albastru astăzi și a sosit la juniorii Universităţii Craiova şi CSJ Ştiinţa U Craiova, în cadrul unui evenimentCiteste mai multe!

Universitatea Craiova Alexandrion Grup

În cadrul unei conferințe de presă, s-au prezentat detaliile parteneriatului dintre Universitatea Craiova și Alexandrion Grup. Felix Grigore, managerul general al Universității, a făcut oficiile de gazdă: „Suntem în fața dumneavoastră pentru a vă prezenta un nou partener al Universității Craiova, Alexandrion Grup. Un brand de succes, care a adusCiteste mai multe!

Decizia Comisiei de Recurs a FRF în cazul Universitatea Craiova vs. Ovidiu Dănănae, prin care este suspendat dreptul clubului la transferuri în următoarele două perioade de mercato, este în contradicție cu regulamentele FRF, informează www.csuc.ro. În regulamentul FRF sunt stipulate clar cauzele juste care pot fi invocate de către cluburi sauCiteste mai multe!

După antrenamentul de la Băile Govora, jucătorii și staff-ul Universității au venit la Mihăești, la invitația partenerului oficial. Alb-albaștrii au vizitat fabrica Sarcom, unde se produc cunoscutele lacuri şi vopsele Sticky și Coral. Jucătorii s-au arătat interesați de modul în care se lucrează în fabrică, implicându-se în procesul de producție.Citeste mai multe!

Loredana Groza are o afinitate pentru alb-albastrul Universității Craiova, transmisă de tatăl său, suporter fanatic al Craiovei Maxima, informează www.csuc.ro. La conferința de presă premergătoare concertului de mâine, cântăreața a avut parte de o surpriză. Cristi Bălgrădean, Thaer Bawab și Emil Săndoi i-au dăruit un tricou personalizat al Științei, oCiteste mai multe!