Seara trecută a fost lansat albumul de colecție dedicat iubitorilor de fotbal: “100 – Poveștile nemuritoare ale fotbalului românesc” susținut de Alexandrion Group, cei care au dedicat centenarului produsul Alexandrion 100, dar si acestui eveniment. Din prezidiu au făcut parte, alături de autorii cărții, directorul Gazetei Sporturilor, Ovidiu Ioanițoaia,Citeste mai multe!

După prestaţia superbă pe care a avut-o în primul turneu de Grand Slam al anului, la Melbourne, revista Australian Tennis a pus-o pe Simona Halep pe coperta celei mai recente ediţii. În interiorul revisteri, trei pagini i-au fost dedicate lui Halep, în care românca a fost lăudată pentru meciurile spectaculoaseCiteste mai multe!

Sprijin financiar important şi de durată pentru ASU Politehnica Timişoara,  Alexandrion Group continuă parteneriatul cu gruparea de suflet a suporterilor timişoreni. Parteneriatul  a început în 2016, a fost prelungit în 2017 şi continua şi în 2018. În acest moment, Fundaţia Alexandrion şi Alexandrion Group susţin activ sase echipe de fotbal: UniversitateaCiteste mai multe!

Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, la Cluj-Napoca, pe Patty Schnyder, locul 149 WTA, cu scorul de 6-2, 6-1, aducând României a treia victorie în întâlnirea de baraj cu Elveţia. Astfel, tricolorele şi-au asigurat calificarea în Grupa Mondială a Cupei Federaţiei, după o pauză de trei ani. “M-a mulţumit totCiteste mai multe!

Simona Halep a declarat după victoria obţinută cu Viktorija Golubic din Cupa Federaţiei că mulţumeşte tuturor pentru aceste momente speciale trăite la Cluj. “A fost foarte dificil. Chiar vorbeam înainte de meci cu băieţii că este de trei ori mai greu decât finala de la Melbourne. Am avut nişte emoţiiCiteste mai multe!