A fost lansată cartea de colecție “100 – Poveștile nemuritoare ale fotbalului românesc”

 

Seara trecută a fost lansat albumul de colecție dedicat iubitorilor de fotbal: “100 – Poveștile nemuritoare ale fotbalului românesc” susținut de Alexandrion Group, cei care au dedicat centenarului produsul Alexandrion 100, dar si acestui eveniment.

Lansare de carte: "100 - Poveștile nemuritoare ale fotbalului românesc"

Lansare de carte: “100 – Poveștile nemuritoare ale fotbalului românesc”

Din prezidiu au făcut parte, alături de autorii cărții, directorul Gazetei Sporturilor, Ovidiu Ioanițoaia, precum și reprezentanții partenerilor LPF în editarea acestui volum.

Grupul Alexandrion a fost reprezentat de directorul de marketing sportiv – Valentin Popescu.

Festivitatea de lansare a avut loc la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal. În prezența unei asistențe numeroase, din care au făcut parte conducători ai echipelor din Liga 1, președintele LPF, Gino Iorgulescu, reprezentanți ai Alexandrion Group, cei care au sprijinit apariția acestei lucrări și ziariști.

Volumul este o radiografie a celor 100 ediții ale campionatului românesc de fotbal și prezintă 500 de pagini cu cele mai importante repere, din 1910 până în prezent.

Cartea va putea fi achiziționată în curând, accesând site-ul www.lpf.ro, acolo unde se vor găsi costul și toate detaliile privind modalitatea de achiziționare, fiind livrată exclusiv național.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *