Trei dintre fostele glorii ale sportului românesc, Nadia Comăneci, Camelia Potec și Ion Țiriac, au participat la inaugurarea primului sediu regional al organizației SportAccord, condusă de românul Marius Vizer, în capitala Rusiei, Moscova, informează www.agerpres.ro. Evenimentul a avut loc în prezența a numeroși invitați, oficiali, sportivi în activitate sau intrați dejaCiteste mai multe!

Comitetul Internaţional Olimpic  a încheiat un parteneriat  cu producătorul de automobile Toyota, valoarea contractului fiind de 835 de milioane de dolari. Preşedintele CIO, Thomas Bach, şi preşedintele Toyota, Akio Toyoda, au încheiat la Tokyo acest parteneriat, informează Associated Press. Toyota devine astfel a treia companie japoneză care se alătură CIO, după PanasonicCiteste mai multe!

Universitatea Craiova a oficializat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, parteneriatul cu Selgros. În cadrul conferinţei de presă, managerul general al Ştiinţei, Felix Grigore, a declarat: „Îi spunem „Bine ai venit!“ partenerului nostru Selgros. Un brand, un nume care nu mai are nevoie de prezentare şi care, în fotbalul românesc,Citeste mai multe!

Clubul de fotbal Steaua București precizează într-un comunicat postat pe site-ul www.steauafc.com că deține, prin hotărâre judecătorească, palmaresul, tradiția, istoria și culorile echipei care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986. Redăm conținutul comunicatului: “Avand in vedere informatiile din ultima perioada cu privire la urmarile deciziei Inaltei Curti de CasatieCiteste mai multe!

În anul 2015, logo-ul Selgros va apărea pe tricourile de joc ale juniorilor Ştiinţei. Universitatea Craiova anunţă semnarea unui parteneriat cu Selgros. Potrivit termenilor acordului, pe spatele tricourilor de joc ale juniorilor Universităţii, deasupra numărului, va aparea logo-ul noului partener. Selgros Cash & Carry SRL este o societate a grupului Fegro/Selgros Germania,Citeste mai multe!