adidas se reunește cu Manchester United pentru a lansa noul echipament pentru meciurile de pe teren propriu pentru sezonul 2015/2016. Manchester United este una dintre cele mai celebre și de succes echipe sportive pe plan international, se precizeaza intr-un comunicat remis Sport Profit. Clubul are 659 de milioane de faniCiteste mai multe!

România a ocupat locul 3 în calificările European Summer Cups U 16 de la Tenis Club din Curtea de Argeș, ocupantele primelor două poziții ale competiției, Belarus, respectiv Italia calificându-se la turneul final de la Budapesta. În perioada 29-31 iulie, la Tenis Club Curtea de Argeș a avut loc de a cinceaCiteste mai multe!

Mircea Lucescu, care a împlinit miercuri vârsta de 70 de ani, va avea o statuie la Doneţk, informează shakhtar.com. De ziua lui Il Luce a fost prezentată o variantă în miniatură a statuii. Statuia, care va fi realizată din bronz de ucraineanul Ihor Gluhenki, urmează să fie inaugurată în parcul stadionuluiCiteste mai multe!

Jucătoarele participante la European Summer Cups, care concurează la Tenis Club din Curtea de Argeș, au avut parte și de numeroase surprize plăcute și de momente de relaxare. Astfel, ele s-au plimbat cu vaporașul într-un cadru mirific pe lacul Vidraru.  În perioada 29-31 iulie, la Tenis Club Curtea de ArgeșCiteste mai multe!

Şi la această ediţie a European Summer Cup, Argeş Expres o desemnează pe cea mai frumoasă jucătoare din competiţie. Prin vot deschis, în 2015 a fost aleasă ca Miss Turneu suedeza Alexandra Viktorovitch. Locul doi al podiumului a fost ocupat de moldoveanca Alexandra Zaicenco, iar cea de-a treia, şi favorităCiteste mai multe!

În premieră, la ediția din 2015 a Sibiu Rally Challenge se organizează și o competiție specială dedicată automobilelor clasice în parteneriat cu Retromobil Club România. Competiția, una de regularitate, se împarte în două clase distincte: Regularitate Clasică și Regularitate Sportivă, se precizează într-un comunicat remis Sport Profit. Prima ediție aCiteste mai multe!