Zece lucruri pe care le învățam din sport. (de Teodora Goloiu)

“Sunt psiholog, practicantă a sportului și antrenor personal, iar acestea sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le-am învățat din sport în toți anii de practică”:

1.Sportul te învață că atunci când suferi,  o sesiune de cardio o să facă totul să pară mai simplu.

Acest lucru este ușor de explicat la nivel chimic: activitatea fizică determină corpul să secrete endorfine, care inhiba receptorii pentru durere și se resimt la nivel fizic că o stare de fericire, de euforie. Astfel, de multe ori persoanele care fac sport vor relata o stare de bine la final, stare ce poate deveni generală prin exercițiu fizic regulat.

 2.Dacă ești nervos, ai avut o zi  grea, aglomerată sau te simți încordat, după ce faci sport, motivele de supărare pur și simplu dispar, iar simptomele de anxietate și depresie se diminuează.

Numeroase studii din psihologie atesta că atât la persoanele tinere cât și la adulți o sesiune de 30 de minute de plimbare,  jogging, mers pe bicicletă, fitness, înot vor face că senzația de tensiune de dispară (Boeker et al., 2012). Așa că nu ezita să folosești această formă de terapie gratuită!

 3.Mișcarea, rezultatele obținute și dovada perseverenței cresc  încrederea de sine.

Încă de mulți ani a fost demonstrat rolul orelor și al programelor de sport în creșterea stimei de sine la copii, tineri și adulți. (Whitehead & Corbin, 1997). E simplu, de câte ori ți s-a întâmplat să duci un obiectiv la final, apoi să te simți mulțumit, împlinit, încrezător în forțele tale? Imaginează-ți reîntărirea acestui sentiment, zilnic, săptămânal, apoi timp de câteva luni, crezi că va aduce o schimbare în felul în care te încrezi în propriile abilități?

4.Sportul te învață că poți realiza mult mai mult decât credeai. 

Ai fi surprins să vezi cât de multe poate face corpul tău când îl provoci, în armonie cu mintea și perseverența. Antrenament după antrenament,  forța, rapiditatea, rezistenta, agilitatea cresc, iar efectele se simt în plan fizic și psihic și îți pot oferi un sentiment atât de plăcut.

 5.Sportul te conectează cu propriul corp. 

Poți să-ți cunoști fiecare parte a muscultaturii. Aud foarte des de la clienții mei că au făcut febră musculară la mușchi de care nici nu știau că există în corpul lor. De asemenea, poți să vezi care îți sunt slăbiciunile și punctele forte și poți să devii mai conștient de stările tale fizice și psihice.

 6.Sportul te învață că disciplina este calea către succes. 

Odată disciplinat în antrenamente, poți să fii disciplinat în toate ariile vieții tale, crescandu-ți astfel succesul în mai multe planuri. Să treci peste oboseală, lipsa chefului, ploaie, ninsoare, stare neplăcută și totuși să îți atingi obiectivele propuse. Cu o astfel de atitudine, ce te-ar putea opri să realizezi orice îți propui pe viitor?

7. Prin sport vei cunoaște mai mulți oameni.

Ți s-a întâmplat să te simți singur, să-ți dorești mai mulți prieteni, mai multă socializare, dar să nu știi cum să procedezi? Uite o oportunitate: Inconjurandu-te ce oameni ce iubesc mișcarea, te vei putea înconjura de oameni deschiși, activi, perseverenți, cu mintea limpede.

8.Dacă poți suporta efortul intens și rezistă până la finalul unui antrenament greu, așa te antrenezi să reziști mai bine în orice situație negativă din viața ta.

Un om care face sport este un om mai rezistent din toate punctele de vedere, poate trata problemele cu o minte lucidă și de asemenea știe că poate depăși obstacolele, chiar dacă situația pare dificilă.

9. După sport mâncarea e mai apreciată, somnul mai odihnitor, mintea mai focusată și oboseală mult mai rară.

Zeci de studii realizate în ultimii zeci de ani demonstrează că sportul scade riscul de imbolbavire și te menține sănătos: scade riscul bolilor cardio-vasculare, obezitate, riscul pentru diabet, cancer, osteoporoză și alte probleme, ajutând în același timp la creșterea nivelului de fitness și bunăstare. (Warburton et al., 2006).

10. Prin reacțiile tale când depui efort fizic poți să înveți și să înțelegi lucruri noi despre ține. 

Află în articolele următoare cum poți află mai multe despre personalitatea ta, despre atitudine și cum te poți cunoaște mai bine prin sport.

Boecker, H., Tölle, T.R., Valet, M., Sprenger, T., 2012, Effects of aerobic exercise on mood and human opioidergic activation measured by positron emission tomography , Functional Neuroimaging in Exercise and Sport Sciences.

Whitehead, J. R., & Corbin, C. B. (1997). Self-esteem in children and youth: The role of sport and physical education. In K. R. Fox (Ed.), The physical self: From motivation to well-being (pp. 175-203). Champaign, IL: Human Kinetics.

Warburton, E.R, Nicol, C.W,  BredinS.D,(2006). Health benefits of physical activity: the evidence. In CMAJ Group , 174(6): 801-809