Vrei să faci sport acasă? Iată 3 aparate de fitness care te vor ajuta să scapi de kilogramele în plus!

Probabil ți s-a întâmplat și ție să-ți faci abonament la sală și să nu ajungi decât de maximum două sau trei ori. Așa că ai rămas cu aceleași kilograme, dar cu mai puțini bani. Sigur ai avut motive întemeiate, care au ridicat “o barieră” de netrecut între tine și exercițiile fizice! Totuși, dacă ești puțin sincer cu tine, o să recunoști că, de fapt, ți-a fost lene să te imbraci, să mergi până la sală și, din nou, să te schimbi. Timpul, clar, poartă și el o parte din vină, pentru că, nu-i așa, toată activitatea aceasta durează prea mult! Dacă îți dorești, însă, să arăți bine și să te menții sănătos, poți face sport și acasă. Perioada de izolare e un bun prilej pentru a scăpa de binecunoscuții “colăcei” de la nivelul abdomenului. 

Iată alternativa sălii de sport: aparate de fitness la tine acasă!

Dacă ai la dispoziție mai mult spațiu, poți să amenajezi la tine acasă o încăpere unde să faci sport, alături de prieteni sau de partener. Astfel, o să poți pedala sau alerga când vrei tu, indiferent de oră. Trebuie, însă, să ai ambiție, pentru că, în caz contrar, banda sau bicicleta se pot transforma în “obiecte de mobilier”. Dacă nu ai suficient loc, caută câteva modele de aparate pentru exerciții, care să nu ocupe mult sau care se pot plia:

  • Aparatul de vâslit – Așa cum sugerează și numele, exercițiile efectuate cu ajutorul acestui dispozitiv simulează mișcările pe care le efectuează canotorii. Viteza de vâslire poate fi reglată și, astfel, toate grupele musculare sunt antrenate. Așadar, produsul poate fi utilizat atât pentru menținere, cât și pentru slăbire sau tonifiere.
  • Stepperul Deși micuț, îți poate aduce o mulțime de beneficii, dacă exersezi zilnic sau măcar de trei ori pe săptămână. Principiul de funcționare al acestuia este extrem de simplu. Are două pedale, cu ajutorul cărora simulezi urcarea scărilor. Aparatul antrenează mușchii fesieri și pe cei ai picioarelor și, în timp ce te uiți la un film, poți “urca” vreo câteva sute de trepte. Îmbini, astfel, utilul cu plăcutul!

  • Banda de alergare – Este ideală pentru cei care preferă exercițiile cardio. Atunci când vremea permite, e indicat, totuși, să faci sport într-un cadru natural. Cu toate acestea, dacă ai în casă un astfel de aparat, poți face mișcare indiferent de condițiile meteorologice. Pe lângă un corp tonifiat, o să ai parte de mai multe beneficii: îmbunătățirea circulației sangvine, întărirea articulațiilor, a musculaturii, dar și o imunitate crescută! Alege un model pliabil, pe care să îl poți depozita fără probleme, dacă nu ai suficient spațiu.

Așadar, poți face mișcare confortabil, chiar la tine acasă, fără  abonamente la săli de sport, unde nu vei mai ajunge! Important este să ai voință și să acorzi importanță și alimentației. Nu vei slăbi niciodată dacă nu ai grijă ce și cât mănânci!

sursa foto: shutterstock.com




Clubul Media Business este o agenție full service care oferă de peste 8 ani servicii de publicitate și de consultanță în mass-media, marketing, comunicare și publicitate. Dacă sunteți interesat(ă) de acest proiect punem detalia un plan de business ireproșabil. Te rog să ne contactezi la chiromelu@yahoo.com, 0744 525 607 (Romeo Chiriac).