Visa semnează în premieră un acord cu UEFA pentru a susţine fotbalul feminin

• Visa devine primul sponsor independent al UEFA pentru fotbalul feminin în cadrul unui acord derulat între 2018 și 2025
• Parteneriatul va viza sprijinul acordat UEFA de către Visa pentru fotbalul feminin la toate nivelurile, pornind de la juniori până la Liga Campionilor UEFA – Feminin

Visa, lider global în domeniul plăților electronice, a încheiat în premieră un parteneriat multianual cu UEFA. Visa devine primul sponsor UEFA dedicat fotbalului feminin, ca urmare a deciziei de a separa drepturile de sponsorizarea de cele pentru fotbalul masculin.

“Este un moment excepțional pentru fotbalul feminin. 21 de milioane de femei și fete iau parte la acest sport frumos în toată Europa, iar noi dorim să le susţinem pe fiecare dintre ele.
Suntem mândri să anunțăm parteneriatul fără precedent dintre Visa și UEFA pentru a sprijini și accelera dezvoltarea fotbalului feminin în Europa. Vrem să inspirăm și să încurajăm fetele și femeile tinere să-și urmeze visurile și să lăsăm o moștenire. Împreună cu UEFA, intenționăm să aducem fotbalul feminin în prim-plan, deoarece credem în acceptare pretutindeni, de pe teren până în sala de consiliu”, a declarat Charlotte Hogg, CEO Visa în Europa.

Decizia de schimbare a modelului tradiţional de sponsorizare sportivă a fost luată de UEFA cu scopul de a susţine pe termen lung evoluţia deja impresionantă a fotbalului feminin în Europa şi pentru a crea mai multe oportunităţi comerciale în vederea dezvoltării acestui sport.

Parteneriatul implică susţinerea fotbalului feminin la toate nivelurile. Prin acest acord, Visa devine principalul partener pentru Liga Campionilor UEFA – Feminin, Campionatul European de Fotbal Feminin UEFA, Campionatele Europene de Fotbal Feminin sub 19 ani și sub 17 ani și Campionatul European de futsal feminin până în 2025. Visa va sprijini, de asemenea, platforma de marketing UEFA Together #WePlayStrong, care urmărește să atragă mai multe fete și femei să joace fotbal.

Acordul fără precedent extins pe o perioadă de 7 ani reflectă creșterea continuă a fotbalului feminin la nivel european, precum și succesul campaniei UEFA Together #WePlayStrong.

Prin acest parteneriat, Visa va contribui la dezvoltarea acestei campanii prin intermediul conținutului co-branded creat pentru a schimba imaginea jocului feminin și pentru a transforma fotbalul în cel mai popular sport pentru femei și fete în Europa.

Platforma Together #WePlayStrong a atins aproximativ opt milioane de vizionări pe vlogurile Press Play, o serie de postări video în care unele dintre cele mai bune jucătoare profesioniste din Europa vorbesc despre viaţa lor de zi cu zi.

“Suntem încântați să anunțăm acest parteneriat captivant și orientat către viitor încheiat cu Visa și suntem nerăbdători să lucrăm împreună pentru a dezvolta direcții noi prin care să accelerăm creșterea deja impresionantă a fotbalului feminin.

Împreună putem oferi experiențe memorabile în cadrul competițiilor UEFA dedicate fotbalului feminin, iar acest parteneriat va contribui la crearea unei platforme unice care va prezenta eroii fotbalului”, a adăugat Epstein. “Aceasta nu doar că va inspira actualii fani ai fotbalului feminin, dar va asigura interesul generațiilor viitoare față de sport. Suntem încântați că Visa împărtășește viziunea noastră privind un joc feminin captivant – o viziune care, prin acest parteneriat, face un pas semnificativ spre a deveni realitate”, a declarat Guy-Laurent Epstein, directorul de marketing al UEFA.

“Jocul feminin a avut dintotdeauna o valoare extraordinară pentru fotbal şi societate per ansamblu, iar astăzi asistăm la un moment de referinţă pentru fotbalul feminin şi ceea ce poate oferi acesta. Dovedeşte că fotbalul pentru femei a intrat cu adevărat într-o nouă etapă din punct de vedere comercial. Angajamentul şi entuziamul Visa întruchipează noile culmi pe care le-am atins în acest sport.

Parteneriatul cu un brand atât de cunoscut ne întăreşte convingerea că am intrat într-o nouă eră a fotbalului feminin la toate nivelurile jocului. Potenţialul este nelimitat. Suntem onoraţi şi aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm îndeaproape cu Visa, să beneficiem de experienţa vastă care ne va ajuta să ne dezvoltăm şi mai mult în aceste vremuri deosebit de interesante pentru sportul feminin”, a precizat Nadine Kessler, director fotbalul feminin al UEFA.