Virginia Ruzici: Trebuie să avem răbdare cu Simona, să nu o criticăm la fiecare meci

Virginia Ruzici apreciază că începutul anului 2019 nu va fi ușor pentru Simona Halep și că trebuie să nu mai fie criticată la fiecare meci.

“Wimbledon e o ţintă frumoasă şi eu o cred capabilă, însă până acolo, să ajungi cu mare încredere trebuie să ai un sezon bun. Începutul anului nu va fi uşor, trebuie să avem răbdare, să nu o criticăm la fiecare meci. Decizia lui Darren mi se pare respectabilă, după ce a mers peste tot patru ani, deci tot respectul pentru el. Dar viaţa merge înainte. Nu ştiu dacă străin sau român. Vom analiza toate posibilităţile care ni s-au oferit şi poate şi altele pe care le vom căuta noi. Simona continuă să fie optimistă, e numărul unu, ceea ce contează este să fie sănătoasă şi în rest ne vom organiza foarte bine”, a spus Ruzici.