Stanleybet Megajackpot

Un braşovean a dat lovitura la aparate la o agenţie Stanleybet în pragul sărbătorilor

Un premiu de 460.361 lei a fost câştigat de un tânăr, la aparate, la o agenţie Stanleybet din Braşov, acesta fiin cel de-al zecelea Megajackpot câştigat în 2015 și al 53-lea de când a fost lansat în România.

Doar anul acesta s-au acordat premii de aproape 3 milioane de lei. “Luni seara, când mă întorceam de la serviciu, am zis să-mi încerc norocul la aparate. În total am jucat vreo sută de lei. La ultima mână eram pe o miză de 60 credite, iar când am văzut cât am câştigat nu mi-a venit să cred”, a spus tânărul câştigător, care a preferat să-şi păstreze anonimatul. Mai bogat cu peste 100.000 euro, tânărul se consideră un om norocos, mai ales că acum se va putea muta, din chirie, la casa lui. “Nu sunt un jucător înrăit, dar am jucat până acum tot ce am găsit la Stanleybet: V-Bingo, aparate, pariuri sportive şi altele. Joc ca să mă distrez, iar dacă e să câştig cu atât mai bine. Prefer să joc la Stanleybet pentru că aici am câştigat de cele mai multe ori. Am mai luat și la pariuri 2.000 de lei”. Clientul Stanleybet a câştigat Megajackpot la cea de a cincea mână când a primit Mystery Kong Bonus, care i-a adus 6.500 credite şi totodată premiul cel mare. “Nu am o strategie, depinde de banii pe care îi am. Important e să joci cu limită. Dacă nu e ziua ta norocoasă mai bine revii altă dată. Cred că dacă e să-l ai, norocul sigur te găseşte. Trebuie să fii în locul potrivit la momentul potrivit!”, a mai spus câştigătorul.Premiul Megajackpot, în valoare de 460.361,12 lei, i-a fost acordat braşoveanului, pe 11 decembrie, la agenţia Stanleybet, din strada 13 Decembrie, nr. 55-59 (Braşov). La eveniment au participat ambasadorul MegaJackpot în România, Ion “Iron” Oncescu şi Florian Niculae, directorul general al Westgate Romania, firma care administrează aparatele. Alţi trei clienţi s-au întors acasă cu televizoare LED, în urma participării la tombola specială organizată de Stanleybet.
Prezent pe piaţa din România încă din 2004, Grupul britanic îşi oferă în prezent serviciile atât în cele peste 360 de agenţii, din aproape 100 de localităţi, cât şi online pe www.stanleybet.ro.
Obiectivul a fost şi rămâne oferirea celor mai bune servicii de pariere. În cei 11 ani de prezenţă în România, Stanleybet şi-a dovedit profesionalismul, a diversificat în mod continuu oferta de pariuri, a câştigat încrederea clienţilor şi a contribuit activ la evoluţia pieţei de pariuri româneşti.
Cu o experienţă de aproape 60 de ani în pariuri sportive, Stanleybet este principalul grup transfrontalier de pariuri din Europa, care operează peste 2 000 de agenţii de pariuri în 7 state europene: Anglia, Belgia, Cipru, Croaţia, Danemarca, Italia şi România.