Turul Dobrogei, la a 16-a ediție

La finalul acestei săptămâni, va avea loc a 16-a ediție a Turului Dobrogei, una dintre competițiile de tradiție din ciclismul românesc, în organizarea Clubului Sportiv Bilal 2000 Constanţa şi Federaţiei Române de Ciclism, în colaborare cu Asociaţia Black Sea Equilibrium şi Asociaţia Terra Semper Fidelis Perspectivă pentru Viitor, informează www.telegrafonline.ro. Organizatorii au susținut o conferință de presă în cadrul căreia au anunțat ultimele noutăți. „În ciuda tuturor problemelor, am reușit să organizăm o nouă ediție a Turului Dobrogei. La startul întrecerii ne așteptăm să fie 40-50 de sportivi licențiați, copii și cadeți, dar și în jur de 120 de amatori. Constanța va fi reprezentată de o echipă cu sportivi cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani. Din păcate, nu vor fi seniori la această competiție, pentru că unele cluburi, inclusiv din străinătate, ne-au anunțat că nu se vor înscrie”, a spus Victor Bănescu, preşedintele CS Bilal Constanța. „Turul Dobrogei este o cursă binevenită, în special pentru sportivii tineri, care vor avea parte de un traseu bun, cu o etapă de fond, una de semifond și una de contratimp. În plus, sper să reprezinte și o bună bază de selecție pentru viitor”, a adăugat Nicolae Plugaru, cel care se află într-o luptă deschisă, ajunsă în instanță, cu Eduard Novak pentru șefia Federației Române de Ciclism. La conferința de presă a fost prezentă și una dintre cele mai noi componente a CS Bilal Constanța, Andreea Toma, care va participa la Turul Dobrogei. „Unii cred că ciclismul nu este un sport pentru fete, dar mi-a captat atenția încă din momentul în care m-am urcat pentru prima oară pe bicicletă. Turul Dobrogei este o cursă de tradiție, care merită să meargă mai departe și mă bucur că voi fi și eu la start”, a spus proaspăta sportiva. La ediția din acest an a Turului Dobrogei este programat un contratimp individual pentru sportivii licențiați, în stațiunea Mamaia, pe distanța de 5 km, între hotelul Caraiman şi Aqua Magic, urmând ca două ore mai târziu să se desfășoare și contratimpul individual pentru copii, pe distanța dintre hotelul Caraiman şi primul sens giratoriu în direcţia de mers spre Constanţa. Apoi se va pleca în prima etapă, pe distanța de 70 km, pe traseul Constanţa – Ovidiu – Mihail Kogălniceanu – Cuza Vodă şi retur, cu sosire la Centrul Comercial Decathlon.