Trupul neînsufleţit al lui Cristian Ţopescu va fi depus joi, în Studioul 2 al TVR

Trupul marelui om de televiziune Cristian Ţopescu va fi depus joi, 17 mai, în Studioul 2 al Televiziunii Române, în intervalul 11.00-19.00, anunţă www.tvr.ro.

“Timp de peste o jumătate de secol, Cristian Ţopescu a fost unul dintre cel mai iubite simboluri ale Televiziunii Române. Datorită profesionalismului, curajului, patriotismului şi carismei domniei sale, Cristian Ţopescu a fost aproape un idol al mai multor generaţii de români”, se arată în comunicatul transmis de membrii CA al SRTv.

Cristian Ţopescu, născut în 1937 la Bucureşti, a fost comentator sportiv, general de brigadă şi senator de Bucureşti. A lucrat la Televiziunea Română începând din anii 1960, îndeplinind funcţiile de reporter sportiv, realizator de emisiuni, comentator, redactor şef al secţiei de sport a TVR, director general adjunct şi consilier.

Comentator de legendă, a fost vocea care a adus în casele românilor marile performanţe ale sportivilor noştri, anunţând prima notă de 10 din istoria gimnasticii, mondialele de fotbal unde tricolorii au intrat în istorie.

În urmă cu 51 de ani, tot într-o lună de mai, Cristian Ţopescu făcea cunoştinţă cu Televiziunea Română şi cu meseria care avea să îi definească întreaga viaţă.

Începând cu anul 1967, a lucrat în TVR ca reporter sportiv, realizator de emisiuni, comentator sportiv, redactor şef sport, realizator de emisiuni, director general adjunct, consilier al şefului televiziunii publice.

Cristian Ţopescu a murit marţi, la Spitalul Elias. Născut pe 26 martie 1937, la Bucureşti, Cristian Ţopescu a împărtăşit pasiunea pentru hipism a tatălui său, ofiţerului de cavalerie Felix Ţopescu, membru al echipei hipice a României, care a participat la Olimpiada de la Berlin din 1936.

Pe când urma cursurile Şcolii de Grăniceri din Oradea, Cristian Ţopescu a câştigat câteva concursuri de hipism, apoi a fost transferat la Steaua, unde a câştigat campionatele naţionale de sărituri peste obstacole din 1960 şi 1962. În 1970, a absolvit cursurile Institutului de Educaţie Fizică şi Sport. După ce s-a retras din competiţii, a fost angajat ca reporter sportiv la Televiziunea Română, cu detaşare de la Clubul Steaua, fiind plătit de Armată. La TVR, a fost, din 1964 până la începutul anilor 2000, realizator de emisiuni, comentator sportiv, redactor şef al departamentului Sport şi director general adjunct. Ca reporter sportiv al TVR a participat la şase ediţii ale Jocurilor Olimpice de vară şi patru ale Jocurilor Olimpice de iarnă. A comentat mii de transmisiuni în direct de la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale şi Europene. El a comentat „acea noapte magică din 1976, când computerul olimpic de la Montreal, conceput pentru afişarea a trei cifre, a fost «dat peste cap» de nota maximă, 10.00, primită pentru prima dată de o gimnastă (Nadia Comăneci)”.

Pe 9 iunie 1983, i-a fost interzis să mai comenteze pentru Televiziunea Română, fiind suspendat pe termen nelimitat pentru afirmaţiile făcute în timpul meciului de fotbal Suedia – România, încheiat cu victoria naţionalei nostre. Ţopescu a spus atunci că fotbaliştii Balaci, Silviu Lung, Bölöni şi Cămătaru au primit oferte de transfer de la echipe din străinătate şi ar fi în interesul lor, al cluburilor şi al ţării ca ei să fie lăsaţi să se transfere în afară. Şeful guvernului de atunci, Constantin Dăscălescu, a informat la Cabinetul 2 că „Ţopescu a îndemnat tinerii din România să plece din ţară”. A revenit la Steaua, unde, până în 1990, a fost crainicul stadionului şi i-a ajutat pe Emeric Ienei şi Anghel Iordănescu să pregătească meciurile echipei. În 1989, Valentin Ceauşescu i-a cerut să comenteze finala Cupei Campionilor Europeni de la Barcelona, unde Steaua a fost învinsă de AC Milan. Pentru Ţopescu, cele mai importante performanţe sportive româneşti au fost la Jocurile Olimpice de la Sydney 2000, când trei românce – Andreea Răducan, Simona Amânar şi Maria Olaru – au urcat pe podium, cele două victorii mondiale ale naţionalei masculine de handbal, în 1970 şi 1974, şi la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976, când Nadia Comăneci a devenit prima gimnastă care a primit nota maximă, 10.00. A publicat cărţile „Evenimente, succese, sancţiuni la microfonul TV” (2002), în colaborare cu Alexandru Răducanu, „Steaua – performanţă şi prestigiu” (1988), în colaborare cu Octavian Vintilă, şi „Fair Play”, în colaborare cu Virgil Ludu (1980). În 2002, a apărut biografia „Cristian Ţopescu – Evenimente, succese, sancţiuni la microfonul TV”, scrisă de Alexandru Răducanu. A fost vicepreşedinte al Fundaţiei ProSport, ProFamilie, ProEducaţie, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti şi al Asociaţiei Presei Sportive din România, membru al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, director de relaţii publice, imagine şi mass-media la Fotbal Club Steaua. În presa sportivă, a fost directorul Prosport (2003 – 2007), reporter la Radio Europa FM, comentator la Eurosport, senior editor al postului de radio Sport Total şi senior editor la Adevărul, unde a coordonat suplimentul Adevărul Sport. În martie 2017, preşedintele Klaus Iohannis i-a acordat Ordinul „Steaua României”. El a mai primit Ordinul Meritul Sportiv, Ordinul Olimpic Colanul de Aur şi Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler. În urma unui decret semnat de preşedintele Traian Băsescu în octombrie 2016, colonelul în retragere Cristian Ţopescu a fost avansat la gradul de general de brigadă. Regele Mihai I i-a conferit, în septembrie 2010, decoraţia regală „Nihil Sine Deo”, pentru merite deosebite aduse sportului românesc. În noiembrie 2013, conducerea Clubului Sportiv Municipal Oneşti i-a oferit lui Cristian Ţopescu o diplomă de excelenţă, care i-a fost înmânată de Nadia Comăneci, în cadrul galei care a marcat împlinirea a 40 de ani de la înfiinţarea CSM Oneşti.