Trei meciuri din Premier League, transmise LIVE pe Eurosport 1

Eurosport 1 transmite cele mai importante partide ale etapei cu numărul 37 din Premier League. Leicester și-a asigurat matematic titlul în Premier League, dar în Premier League mai sunt destule necunoscute. Cu doar două etape înainte de finalul campionantului, luptele pentru locurile care duc în cupele europene și cele care asigură menținerea în primul eșalon și în sezonul viitor încă sunt deschise. În primul meci al etapei transmis de Eurosport, sâmbătă de la 16:45, Sunderland are neapărat nevoie de victorie în meciul de acasă cu Chelsea. Chiar dacă au un meci mai puțin decât Newcastle, locul 17, primul deasupra liniei, “pisicile negre” se află la un punct în spatele “coțofenelor”. De cealaltă parte, Chelsea a pierdut orice șansă de a mai juca în cupele europene și va merge pe Stadium of Light știind că nu va putea termina acest sezon mai sus de locul 7. În Leicester va fi sărbătoare indiferent de rezultatul final care se va înregistra după meciul cu Everton. Pe King Power Stadium, noua campioană a Angliei va juca pentru ultima oară acasă în acest sezon. Cu siguranță fanii se vor aduna în număr extrem de mare pentru a-și felicita favoriții după cucerirea unui trofeu istoric. În acest timp, putem asista și la unul dintre ultimele meciuri ale lui Roberto Martinez pe banca lui Everton. Spaniolul are nevoie de o minune pentru a reintra în grațiile fanilor, care îl acuză de încă un sezon mediocru la conducerea echipei din Liverpool.

Tottenham a pierdut lupta pentru titlu în dauna lui Leicester, dar trebuie să fie foarte atentă să nu piardă și locul 3. Arsenal se află înaintea acestei etape la numai 3 puncte de Spurs, iar “tunarii” vor face tot ce le stă în putință pentru a-și ajunge din urmă rivala istorică. Pe White Hart Lane va veni duminică Southampton, o formație în creștere de formă. Locul 7 pe care îl ocupă acum “sfinții” ar putea fi îmbunătățit, chiar dacă mai sunt doar două etape de jucat.

Premier League, etapa 37 – LIVE pe Eurosport 1

– Sunderland – Chelsea, sâmbătă de la ora 16:45
– Leicester – Everton, sâmbătă de la ora 19:00
– Tottenham – Southampton, duminică de la 15:15

Meciurile pot fi vizionate în transmisiune directă și pe Eurosport Player.