Transmisiunile Eurosport din cadrul Turului Spaniei și US Open – recorduri de audienţă

Eurosport a înregistrat recorduri de audienţă în Europa pentru două dintre cele mai importante evenimente sportive din calendar: Turul Spaniei la ciclism şi US Open. Beneficiind de producţii ample la faţa locului, ediţiile din acest an ale ambelor competiţii sunt cele mai bune din istoria Eurosport. Peter Hutton, CEO Eurosport, a declarat: “Este extraordinar să vedem că investiţia făcută de Eurosport în producţiile competiţiilor majore a dat roade şi doboară recordurile precedente. Dovada clară a investiţiei pentru US Open a fost un studio situat chiar la intrarea pe arena Arthur Ashe. Acesta a pus Eurosport în centrul unui eveniment sportiv extraordinar, demonstrând că producţiile noastre pot duce din ce în ce mai mulţi telespectatori direct în mijlocul acţiunii”. “Nu doar Eurosport a doborât recorduri. Fiind parte a companiei Discovery, pe unele pieţe am transmis anumite competiţii pe canale libere la retransmisie aflate în portofoliul Discovery. S-a dovedit deja a fi un succes în trecut, când am difuzat câteva partide din cadrul Openului Francez pe DMax în Spania, Cursa de 24 de Ore de la Le Mans pe Quest în Marea Britanie, iar acum finala feminină de la US Open pe Deejay TV în Italia. Un total de 2 milioane de telespectatori au urmărit confruntarea 100% italiană pe Deejay TV şi Eurosport.” Turul Spaniei la ciclism a atras o audienţă medie a transmisiunilor în direct de 1.46 milioane de telespectatori în Europa pe parcursul celor trei săptămâni de competiţie; o creştere de 47% comparativ cu recordul precedent înregistrat la ediţia de anul trecut. Al treilea Mare Tur de ciclism al anului a reprezentat cea mai bună ediţie înregistrată vreodată de acest eveniment în numeroase ţări, inclusiv în Italia, care a sărbătorit victoria eroului naţional Fabio Aru. Creşterea înregistrată aici a fost de 66% comparativ cu ediţia din 2014. Printre celelalte ţări care au înregistrat creşteri ale audienţei se numără Polonia (+54%), România (+29%) şi Olanda (+23%). Ediţia din 2015 a Turului Spaniei a înregistrat un record şi în ceea ce priveşte reach-ul, 40 de milioane de telespectatori europeni diferiţi au urmărit competiţia, o creştere de 18% comparativ cu recordul precedent stabilit în 2012. Aceste cifre demonstrează succesul strategiei Eurosport de a investi în producţie pentru a îmbunătăţi conţinutul on-air astfel încât să ofere o experienţă premium a vizionării. Pentru prima dată canalul a avut un studio la faţa locului pentru a produce şi a transmite “Vuelta Extra”, un magazin zilnic în direct, în care Juan Antonio Flecha – fost rutier la Sky – a realizat avancronica şi rezumatul etapelor. “Vuelta Extra” a fost un succes deosebit, cu o medie a audienţei în direct de 725.000 de telespectatori. Eurosport a oferit de asemenea producţii ample pentru ediţia din 2015 a turneului US Open. Alături de renumitul magazin transmis în direct “Game, Set şi Mats” găzduit de expertul Mats Wilander, au fost realizate programe noi pentru a îmbogăţi oferta transmisiunilor live. Printre acestea se numără “Antrenorul”, care prezintă analiza făcută de Patrick Mouratoglou, antrenorul Serenei Williams. Un al doilea studio la faţa locului a fost creat pentru a găzdui “Mansarda de la New York”, un program dedicat interviurilor inedite, glumeţe, cu subiecte din afara sportului. Al patrulea turneu de Mare Şlem al anului a marcat cea mai bună ediţie a turneului US Open din istoria canalului, cu o medie a audienţei în direct de 990.000 de telespectatori europeni, +20% vs 2014 şi + 4.65% vs 2011 când s-a înregistrat recordul precedent. Turneul a marcat de asemenea cea mai bună ediţie avută vreodată în România (+87%) şi Italia (+70%) şi a reprezentat o creştere semnificativă în Suedia (+129%) versus 2014. Finala feminină, 100% italiană, a marcat un alt record când peste 2,6 milioane de telespectatori europeni au urmărit victoria Flaviei Pennetta în faţa Robertei Vinci, dar şi cea mai bună audienţă din toate timpurile a unui meci de la US Open pe Eurosport. În Italia, această partidă istorică a înregistrat cea mai bună audienţă avută vreodată de un program pe Eurosport, fiind urmărit de 780.000 de telespectatori. Partida a fost de asemenea disponibilă pe Deejay TV, canal liber la retransmisie aflat în portofoliul Discovery. Împreună, Eurosport şi Deejay TV, au fost urmărite de peste 2 milioane de telespectatori şi au avut 10,1% share pe piaţa italiană.

Surse: people metere locale oficiale/AdvantEdge