Topul celor mai vechi cluburi de fotbal din România

Fotbalul din România a început să scoată capul timid la începutul secolului al XX-lea. Printre cele mai vechi cluburi de fotbal din România se numără: Olimpia București, United Ploiești, CFR Cluj, Rapid București, Chinezul Timișoara, informează www.historia.ro.

Olimpia București

Olimpia București a fost prima căștigătoare a campionatului național de fotbal. Este primul club de fotbal din București, fiind înființat la 15 octombrie 1904, de tineri străini și români, printre care: Mario Gebauer, Lazăr Breyer, Theodor Davila, frații Grünberg, prof. Ioanide, Szalay, Mandel.

Începând din 1909 participă la „Cupa Herzog” (competiție echivalentă cu primul campionat al țării în conditiile Vechiului Regat) alături de Colentina București și United Ploiești și câștigă doi ani consecutiv titlul de campioană, în 1909-1910 și 1910-1911. Acestea sunt si singurele performanțe ale echipei, care după Primul Război Mondial se va zbate în campionatul regional al Bucureștiului, fiind reînființată și desființată de mai multe ori. Din lotul echipei care câștiga cele două campinate făceau parte: Gebauer, Hartman, Winter, L. Breyer, Davila, Kemeny, Grünberg, Hart, Niculescu, Apostolescu, Bărbulescu (unsprezecele de bază). Acestora li s-au mai adăugat: Roman, Cominovici, Mincu, G. Vraca, C. Rădulescu, frații Brebeteanu, frații Volvoreanu, Miti Niculescu, Șuțu, Drăghici, G. Dragomirescu, Țane Săvulescu.

United Ploiești

Atletic Club United Ploiești a fost primul club de fotbal din Ploiești fondat în anul 1906 de către o grupare de muncitori străini (americani, olandezi) de la Rafinăria Româno-Americană, sub președinția inginerului olandez Jacob Koppes. AC United Ploiești a fost primul club de fotbal din afara Bucureștiului care a devenit campioană (1912).

În sezonul 1911-1912, United a câștigat campionatul național, învingând în meciul decisiv, disputat la Ploiești, pe Olimpia București, cu 6-2. Începând din 1914, mai mulți străini din echipă au părăsit țara și United avea să se destrame înainte de Primul Război Mondial. Din ce a rămas au rezultat două echipe: Româno-Americana FC București și Prahova Ploiești.

CFR Cluj

Înființat în anul 1907, CFR Cluj a câștigat de trei ori titlul de campioană națională – în 2008, 2010 și 2012. Kolozsvári Vasutas Sport Club, precursoarea CFR-ului de astăzi, a luat ființă în noiembrie 1907, la 2 ani de la disputarea primei partide oficiale de fotbal la Cluj. Cluj-Napoca se afla la acea dată în cadrul Imperiului Austr-Ungar.În contextul reorganizării activității sportive în cadrul României Mari, echipa și-a schimbat numele în CFR (Căile Ferate Române).

De-a lungul istoriei, echipa a evoluat cele mai multe sezoane în diviziile B și C, însă a promovat și în A, rămânând acolo în perioada 1969-1976, când cea mai bună performanță a fost locul 5.

La începutul anilor 2000, clubul aflat în Divizia C a fost preluat de omul de afaceri Árpád Pászkány și după numai câteva sezoane, în 2004, a promovat în Divizia A. În 2008, sub conducerea antrenorului Ioan Andone, a obținut eventul, câștigând pentru prima dată campionatul și Cupa României. În 2009 și-a păstrat trofeul Cupei României, însă în campionat a încheiat doar pe locul patru. În 2010 a câștigat pentru a doua oară titlul de campioană a României, iar în 2012 a obținut al treilea trofeu de campioană din palmares.

Rapid București

Fotbal Club Rapid București a fost fondat în 1923 de către un grup de muncitori de la Atelierele Grivița sub numele de Asociația culturală și sportivă C.F.R.. Rapid a câștigat de 4 ori titlul (de 3 ori Campionatul României — 1967, 1999 și 2003 — și în 1942 un campionat de război a cărui trofeu purta denumirea de “Cupa Basarabia” și de 13 ori Cupa României.

Istoria clubului începe din ziua de 25 iunie 1923, când, într-o sală a școlii primare din cartierul Grivița, lucrătorii de la Atelierele Grivița și jucătorii unei echipe (Excelsior) care deja activa în cartier au pus bazele “Asociației Culturale și Sportive CFR”. Președinte de club a fost ales Teofil Copaci, maistru la Atelierele Grivița, iar căpitan de echipă, Grigore Grigoriu, strungar, dar jucător cu experiență, care mai activase și la Venus. Cu echipamente confecționate din pânză vișinie în casa lui Grigoriu și cu bocancii recondiționați de la Ateliere, noua echipă CFR susținea jocurile și antrenamentele pe terenul CAB.

În perioada interbelică Rapid a fost printre echipele de top ale României câștigând de șase ori consecutiv cupa, dar și campionatul de război (nerecunoscut oficial de Federația Română de Fotbal) în anul 1942, competiție cunoscută ca fiind “Cupa Basarabiei”.

Rapid reușește cele mai importante performanțe ale sale pe plan intern și internațional. Din 1993, echipa a fost preluată de George Copos. În 1999 și 2003 a câștigat campionatul, iar în 1998, 2002, 2006 și 2007 Cupa României. În 2006, Rapid s-a calificat în Cupa UEFA din postura de câștigătoare a Cupei României, și a reușit totodată calificarea în premieră în grupele acestei competiții, la al doilea sezon de când UEFA a introdus acest format pentru a doua competiție intercluburi ca importanță din Europa.

Chinezul Timișoara

Chinezul Timișoara echipa muncitorilor de la căile ferate din Timișoara, a fost înființată în 1910, sub numele maghiar de Kinizsi. Denumirea a fost adoptată după numele căpitanului-general Paul Chinezu (de fapt Kinizsi Pál) (1432-1494), din oastea regelui Matia Corvin. Banatul la acea dată se afla în componența imperiului Austr-Ungar. Emblema clubului are în centrul său o mână care duce o piatră de moară și face referire la una din legendele legate de acest personaj istoric. În 1918, războiul s-a încheiat, iar Transilvania s-a unit cu România. Totuși, până la unificarea fotbalului vor mai trece trei ani. Chinezul ramâne cea mai bună, cucerind campionatul Ardealului în 1921 și obținând apoi, între 1922 și 1927, șase titluri consecutive (primele ale campionatului cu adevărat național), record care va sta în picioare timp de 71 ani, fiind egalat doar de Steaua București. (text si foto: www.historia.ro)