Toma Coconea, la al șaptelea start în Red Bull X-Alps

Toma Coconea se pregătește pentru a șaptea participare în cursă de anduranță Red Bull X-Alps, pe un traseu de 1.038 km. Până acum, el s-a clasat de două ori pe locul secund în această cursă de anduranță, în care participanții trebuie să străbată pe jos sau în aer cu parapanta circa 1.000 de kilometri prin Munții Alpi, de la Salzburg până în Monaco, în cel mai rapid timp posibil. Cursa începe în Salzburg, apoi se îndreaptă spre est, din masivul Gaisberg spre Dachstein, de pe pantele căruia sportivii se lansează în lunga călătorie spre mare.  Red Bull X-Alps 2015 vine cu un nou traseu, un prolog de o zi în regiunea austriaca Salzkammergut și reguli diferite, iar organizatorii au anunțat că aceasta va fi cea mai dificilă ediție de până acum. Participanții au misiunea de a străbate șase țări și cei mai înalți munți din Europa, din orașul Salzburg, Austria, pana în Monaco, principatul așezat pe coasta Mediteranei. Prologul, programat pe 2 iulie, va fi o cursă dură de alergare, cățărare și zbor prin peisajul montan. Pentru prima dată, toți sportivii vor fi concentrați într-o singura zonă, startul și finișul fiind în același loc, Fuschl am See. Traseul din 2015 are o distanță în linie dreaptă de 1.038 km, cu doar câțiva kilometri mai mult față de traseul din 2013, dar punctele comune se cam încheie aici. Cursa din 2013 a văzut un nou record de 6 zile, 23 de ore și 40 de minute, stabilit de câștigătorul Chrigel Maurer (Elveția) — ajutat bineînțeles de vremea bună.