Sprint sau evadare? Etapa a șasea din Turul Spaniei, live pe Eurosport 1

Sprint sau evadare? Etapa a șasea din Turul Spaniei, live pe Eurosport 1

Etapa a șasea din Turul Spaniei este LIVE pe Eurosport 1, informează tv.eurosport.ro. Gianni Meersman a impresionat și în a doua etapă dedicată sprinterilor din Vuelta 2016 și a bifat al doilea său succes în Spania, în numai cinci zile.

Etapa de astăzi este împărțită în două, prima parte rulându-se pe plat, iar a doua fiind formată dintr-o succesiune de ascensiuni și coborâri. Mai mult, la kilometrul 115, vom asista la cățărarea de categoria a doua, Alto Alenza, cu o lungime de 10,9 kilometri și o panta medie de 5,1%. Finalul va fi marcat de un viraj cu 900 de metri înainte de sosire, intrându-se apoi în linie dreaptă.

Cei 163,2 kilometri care vor fi străbătuți astăzi, între Monforte de Lemos și Luintra, Ribeira Sacra, se potrivesc sprinterilor puternici și specialiștilor de clasice. Mai mult, succesul de etapă ar putea fi adjudecată și în urma unei evadări reușite. Spectacolul este astfel garantat în cea de-a șasea zi din Turul Spaniei. Din cauza efortului depus în ultimele etape de Gianni Meersman, cel mai probabil acesta va lipsi din lupta pentru victorie. Favoriți ar deveni astfel cicliști puternici și polivalenți, precum Jose Goncalves, Philippe Gilbert sau Enrick Battaglin.

Comentatorii Eurosport vor fi alături de rutieri şi de prietenii ciclismului pe toată durata Turului Spaniei. Intră în dialog pe pagina de Facebook, adresează-ţi întrebarea şi primeşti răspuns în timp real.

A șasea etapă a Turului Spaniei este LIVE pe Eurosport 1 și online pe Eurosport Player de la ora 16:00 și este precedată de “Vuelta Extra”, de la 15:45.