Social Gym, primul club de fitness si aerobic non-profit din Romania

Centrul de Resurse Pentru Cetatenie Activa (CRCA) anunta deschiderea primului club de fitness si aerobic non-profit din Romania. Social Gym este un proiect finantat partial din fonduri europene si este dedicat persoanelor active, interesate de un stil de viata sanatos, dar si celor dornici de implicarea sociala, se precizeaza intr-un comunicat remis Sport Profit. Deschis in zona Timpuri Noi, Social Gym este un concept nou in Romania, scopul proiectului fiind acela de a forma si dezvolta o comunitate a oamenilor activi, preocupati de sport si nutritie echilibrata, dar si de a promova un comportament responsabil al membrilor sai fata de comunitate. Ceea ce deosebeste Social Gym de orice alt club de fitness si aerobic este grija si investitia in dezvoltarea persoanelor defavorizate pentru integrarea acestora pe piata muncii. O alta miza a clubului Social Gym este aceea de a sustine economia romaneasca si sectorul intreprinderilor sociale din Romania prin promovarea in randul membrilor sai a produselor ecologice si/sau romanesti. Profitul obtinut va fi reinvestit in sustentabilitatea clubului, dar si in alte programe sociale ale Centrului de Resurse pentru Cetatenie Activa.

Social Gym: locul in care poti dona timp

Pentru a incuraja implicarea activa in cauze sociale, clubul Social Gym ofera posibilitatea de a achita orele petrecute la Social Gym donand acelasi numar de ore la organizatia neguvernamentala, non-profit si apolitica CRCA, pe diverse proiecte sociale. De aceasta oportunitate poate beneficia orice persoana dispusa sa ofere o parte din timpul sau unei cauze sociale a organizatiei, intr-un numar limitat de participanti, pe baza unui contract semnat in prealabil, persoanele doritoare primind un card de acces la serviciile Social Gym.

Servicii oferite de Social Gym: Fitness | Aerobic | Wellness

Social Gym este deschis in Bucuresti, in zona Timpuri Noi, pe strada Logofat Tautu, nr. 66 si pune la dispozitia membrilor sai pachete diverse de servicii (fitness, aerobic, spinning, kangoo jumps, masaj, kinetoterapie si consiliere nutritionala), personal specializat, sali de antrenament moderne, cu aparatura de ultima generatie si un spatiu dedicat evenimentelor.

In cele doua studiouri dedicate claselor de grup se pot practica Aerobic, Functional Fitness, Spinning, Dance, AeroCombat, 360 Pump, Bosu Cardio & Strength, Full Core Workout, Stretching, Mixed Plyometrics, Step Power & Dance, Pilates si Yoga.

Totodata, clubul sustine dezvoltarea personala si profesionala a membrilor comunitatii Social Gym, punand la dispozitie spatii pentru organizarea de evenimente dedicate temelor de nutritie, wellness si dezvoltare personala. Membrii comunitatii Social Gym si ai Retelei „Actionam Responsabil!” vor avea acces preferential la majoritatea evenimentelor.