Simona – Serena, finala de la Cincinnati, ora 22:00, Dolce Sport 1

Simona Halep (3 WTA) joaca finala de la Cincinnati impotriva liderului WTA, Serena Williams, de la ora 22:00, in direct pe Dolce Sport 1, informează www.dolce-sport.ro. Simona Halep a ajuns in finala dupa ce a trecut de Jelena Jankovic in semifinale, 6-1, 6-2. Serena Williams va juca finala dupa ce a invins-o pe Elina Svitolina, 6-4, 6-3. Pentru Halep, aceasta este a 19-a finală din carieră, a doua consecutivă. Scorul partidelor dintre Halep şi Williams este de 5-1 în favoarea americancei. Ele s-au întâlnit ultima dată în martie, în semifinalele turneului de la Miami, când Williams a câştigat cu scorul de 6-2, 4-6, 7-5. În octombrie 2014, în finala Turneului Campioanelor, sportiva noastră a fost învinsă cu scorul de 6-3, 6-0. Cele două s-au mai întâlnit şi în Grupa Roşie a competiţiei, când Halep a câştigat cu 6-0, 6-2. Anterior, ele au mai jucat de trei ori şi de fiecare dată s-a impus Williams. Prima dată au evoluat una împotriva celeilalte în 2011, în turul doi al turneului de la Wimbledon, când Serena Williams a câştigat în trei seturi, scor 3-6, 6-2, 6-1. Următoarele două partide au avut loc în 2013 şi s-au încheiat cu scorul de 6-3, 6-0, în semifinalele turneului de la Roma, şi cu scorul de 6-0, 6-4, în sferturile de finală ale turneului de la Cincinnati, toate pentru americancă. Vestea excelentă pentru sportiva noastră este că de săptămâna viitoare revine pe locul 2 WTA, indiferent ce va face în finala de azi. Locul 2 în clasamentul WTA este important la stabilirea capilor de serie pentru ultimul Grand Slam al anului, US Open, competiţie care va începe la 31 august. A doua favorită va avea certitudinea că nu o va întâlni înaintea finalei pe Serena Williams. (FOTO: edition.cnn.com)



Clubul Media Business este o agenție full service care oferă de peste 8 ani servicii de publicitate și de consultanță în mass-media, marketing, comunicare și publicitate. Dacă sunteți interesat(ă) de acest proiect punem detalia un plan de business ireproșabil. Te rog să ne contactezi la chiromelu@yahoo.com, 0744 525 607 (Romeo Chiriac).