Simona Halep va fi “adoptată” de Madrid


Rafael Nadal, Simona Halep, Novak Djokovici, Petra Kvitova, Alexander Zverev şi Garbine Muguruza fac parte din campania de marketing pentru a XVIII-a ediţie, din 2019, a Mutua Madrid Open, turneul organizat de Ion Ţiriac. Ideea campanieie este că jucătorii participanți devin cetăţeni prin adopţie ai capitalei Spaniei pe durata competiţiei.

“Oraşul Madrid devine centrul lumii tenisului în luna mai de o lungă perioadă de timp. Zgura de la Caja Magica a fost martora bătăliilor incredibile între jucători. De aceea am vrut să adoptăm jucătorii ca madrileni. De-a lungul anilor, am reuşit să-i facem să simtă că turneul şi oraşul le aparţin. Ne gândim că ar fi fantastic să-i facem originari din Madrid”, a declarat Gerard Tsobanian, CEO şi preşedinte al Mutua Madrid Open.

“Madridul este un oraş deschis şi primitor, care te îmbrăţişează din primul moment, nu contează de unde eşti. Asta se reflecă în afirmaţia . Aşa că Rafa, Garbine, Novak şi Simona vor deveni madrileni pe durata turneului”, a afirmat Andra Viana, directorul de creaţie al Indira, compania de publicitate care a gândit campania.

Madrid Open se va disputa între 3 şi 12 mai 2019. Simona Halep a câştigat, în 2016 şi 2017, turneul de categorie Premier Mandatory găzduit de capitala Spaniei.