Simona Halep şi experimentul Abramovic - de Romeo Chiriac

Simona Halep şi experimentul Abramovic

(de ROMEO CHIRIAC)

Artista Marina Abramovic a efectuat în 1974 un experiment cel puţin special într-o galerie de artă din Belgrad. A pus pe o masă câteva cuie, o pană, o foarfecă, un borcan cu miere, o sticluţă cu parfum, o floare şi un revolver cu un singur glonţ. Iar persoanele din sală au fost invitate să utilizeze obiectele timp de câteva ore. Şi, atenţie! Să o trateze pe Marina precum un obiect, artista stând nemişcată şi tăcută pe tot parcursul experimentului.

La început invitaţii au tratat-o pe Marina cu eleganţă, parfumând-o, dându-i cu miere, să miroasă floarea sau gâdilând-o. În timp, însă, lucrurile au luat-o razna. I-au tăiat cu foarfeca hainele Marinei, au înţepat-o cu cuiele, ba unul dintre invitaţi i-a gustat sângele. Iar punctul culminant a fost în momentul în care un participant a luat pistolul şi a vrut să tragă în Marina. În momentul în care artista a început să se mişte, toţi invitaţii au fugit din sală.

De când Simona Halep a intrat în Top 10 WTA, ea se află pe “masa” social media. Fără voia ei. Stând nemişcată, precum artista Marina Abramovic pe timpul experimentului în galeria de artă din Belgrad.

Unii dintre internauţi doar o “gâdilă cu pana”, îi „dau cu miere” sau „pulverizează parfum” pe ea în comentarii. Însă, alţii, că sunt persoane reale, fictive, troli sau hateri, folosesc la greu „forfeca”, „cuiele”, ba chiar şi „revolverul”. Sub pretextul că a pierdut nu ştiu ce finală, că a renunţat, a obosit sau cine mai ştie ce.

Se spune că răul, ura şi  cruzimea fac parte din natura umană. Lucru confirmat de o sumedenie de exemple din istorie. Dar s-a ajuns la o situaţie cel puţin îngijorătoare, anume ca prin intermediul internetului să se prolifereze ura.


TAG


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *