Simona Halep – Elena Vesnina, marţi, de la ora 18:00, în direct la Digi Sport 2

Simona Halep va debuta marţi în turneul de la Doha, unul dotat cu premii totale de 2,8 milioane de dolari şi transmis în direct şi în exclusivitate de Digi Sport. Numărul 4 WTA va evolua în turul doi împotriva Elenei Vesnina (118 WTA). Duelul dintre cele două va începe la ora 18:00 (ora României). Cele două s-au întâlnit o singură dată până în acest moment: meciul din optimile din 2011 de la Auckland a fost adjudecat de românca de 24 de ani, după ce, la scorul 2-6, 6-4, 4-0 pentru Simona, reprezentanta Rusiei a abandonat. Pentru a se duela cu Halep, Vesnina a produs surpriza în primul tur de la Doha şi a eliminat-o pe Caroline Garcia (33 WTA), după o victorie în două seturi, 6-3, 7-5. Acesta va fi al optulea meci din acest an pentru Simona, în circuitul de simplu, în care aceasta a înregistrat 3 victorii şi 4 înfrângeri. Germanca Angelique Kerber, câştigătoarea turneului Australian Open de anul acesta, este principala favorită la Doha, unde Simona Halep a cucerit titlul în 2014, după o finală chiar cu Kerber (6-2, 6-3). Anul trecut românca nu a participat, titlul revenind cehoaicei Lucie Safarova.

Nu numai Simona joacă marţi, la Doha: Monica Niculescu se va duela cu Jelena Jankovic, în jurul orei 16:30. Partida va fi de asemenea transmisă în direct pe Digi Sport 2. Aceasta va fi a şaptea întâlnire directă dintre cele două, reprezentanta Serbiei având un avantaj consistent, 5-1.

Turneul de la Doha va avea loc în perioada 22 – 28 februarie 2016 şi va fi transmis în direct de Digi Sport 2. (text si foto: www.digisport.ro)