Simona Halep, a 27-a săptămână lider WTA

Simona Halep se află pentru a 27-a săptămână pe locul I WTA. cu 8055 puncte. Mihaela Buzărnescu se află la cea mai bună clasare din carieră, după ce a urcat de pe locul 37 pe 32, cu 1.393 de puncte. Sorana Cîrstea a coborât de pe locul 35 pe 36, cu 1.325 de puncte, în timp ce Irina-Camelia Begu a coborât de pe 36 pe 38, cu 1.270 puncte. Monica Niculescu a urcat de pe 64 pe 61, cu 963 de puncte, iar Ana Bogdan se menţine pe 67, cu 890 de puncte.

La dublu, Monica Niculescu se menţine pe locul 13, cu 3.657 de puncte, în timp ce Irina-Camelia Begu ocupă locul 25, cu 2.830 de puncte. Raluca Olaru a urcat de pe 48 pe 42, cu 1.835 puncte, Mihaela Buzărnescu a urcat de pe 65 pe 61, cu 1.230 de puncte, iar Simona Halep a coborât de pe 91 pe 95, cu 800 de puncte.

Primele zece locuri în clasamentul de simplu:

1. Simona Halep  8.055 de puncte;

2. Caroline Wozniacki (Danemarca) 6.790;

3. Garbine Muguruza (Spania) 6.065;

4. Elina Svitolina (Ucraina) 5.450;

5. Jelena Ostapenko (Letonia) 5.273;

6. Karolina Pliskova (Cehia) 5.100;

7. Caroline Garcia (Franţa) 4.700;

8. Venus Williams (SUA) 4.276;

9. Sloane Stephens (SUA) 3.939;

10. Petra Kvitova (Cehia) 3.550.