Sala din Bucuresti, care va gazdui CE de gimnastica, va fi gata in 2016

Sala polivalentă din incinta complexului “Lia Manoliu”, care va gazdui Campionatele Europene de gimnastica din 2017, va fi finalizata in 2016, da asigurări primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. “Sper să terminăm, săptămâna viitoare, procedura de selecţie, care, din cauza contestaţiilor, a ajuns să dureze puţin peste şapte luni. Imediat ce va fi desemnat câştigătorul, ne vom apuca de treabă. Apoi, aşa cum v-am obişnuit – vezi exemplul Arenei Naţionale, care a necesitat un ritm rapid de lucru, pentru a putea găzdui Finala UEFA Europa League, angajament asumat de România şi dus la îndeplinire cu succes de Primăria Municipiului Bucureşti -, vom intensifica munca în teren şi în 2016 vom finaliza sala polivalentă”, a spus Oprescu, citat într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX. Potrivit edilului, sala va avea toate dotările necesare pentru desfăşurarea unui astfel de campionat în condiţii ideale. “De altfel, aşa cum s-a discutat cu federaţiile de specialitate, acestea vor lua parte la toate deciziile privind set-up-ul sălii şi dotările sportive”, a mai spus Sorin Oprescu. Sala polivalentă ar urma să aibă o capacitate de 12.000 locuri. România a fost aleasă gazdă a CE din 2017 în detrimentul Danemarcei, care şi-a depus candidatura prin Odense. Aceasta va fi a doua oară în istorie când România organizează CE de gimnastică. (FOTO: https://www.facebook.com/EchipaNationalaDeGimnasticaARomaniei/photos)