Ronaldo a cumpărat un Ferrari 599 GTO de culoare albă, în valoare de 400.000 €

Cristiano Ronaldo, atacantul echipei Real Madrid și unul dintre cei mai bine plătiți sportivi ai lumii, și-a prezentat pe rețelele de socializare noul său automobil de lux, un impresionant Ferrari 599 GTO de culoare albă, informează www.agerpres.ro Ronaldo a postat pe rețeaua Istagram o fotografie în care apare alături de noua sa achiziție, de care pare extrem de încântat. Starul lusitan are însă o experiență mai puțin fericită cu bolizii Ferrari, fiind implicat într-un accident destul de grav cu un model 599 GTB, în ianuarie 2009, când evolua pentru clubul englez Manchester United. Modelul Ferrari 599 GTO este dotat cu un motor V12 și 670 de cai putere, cu o accelerație de la 0 la 100 km/h în doar 3,35 secunde, fiind produs de uzina de la Maranello într-o serie limitată de doar 599 de unități. Mașina are o valoare de aproximativ 400.000 de euro și poate atinge o viteză maximă de 335 km/h. Sursa foto: Cristiano Ronaldo / Istagram