Românii care au traversat Deșertul Atacama și vulcanul Ojos del Salado pe biciclete Pegas au sosit în țară

Românii care au traversat Deșertul Atacama și vulcanul Ojos del Salado pe biciclete Pegas au sosit în țară

Cei trei români, Cătălin Neacșu, Mihai Emil Isar și Bogdan Guță, care au traversat deșertul Atacama și au escaladat pe pantele celui mai înalt vulcan din lume, Ojos Del Salad, pe biciclete Pegas s-au întorc în țară.

ncf13

“Parcă suntem obosiți mai mult de drum, decât de la expediție. Dincolo de partea tehnică, am avut parte de o experiență extraordinară legată de locuri noi și de oameni extraordinari. Poate că mai mult decât peisajele extraordinar de spectaculoase, am fost impresionați de oameni De la români cu care ne-am întâlnit în cele mai neașteptate locuri, la oameni cu povești de depănat. Am bătut peste 850 km în cele trei săptămâni și datorită caluțului înaripat Pegas Drumeț, care ne-a purtat prin deșert, peste cele mai mari întinderi de sare din lume și pe pantele celui mai înalt vulcan din lume Ojos Del Salado fără cea mai mica problemă sau să trebuiască să schimbăm sau să reparăm absolut nimic”, a declarat în exclusivitate pentru Sport Profit, Cătălin Neacșu.

ncf12

ncf11

Încălecarea celor trei români pe „înaripatul” Pegas a avut loc la începutul lunii octombrie la intrarea pe Salar de Uyuni, cea mai mare câmpie de sare din lume, rămasă în urma secării unui lac acum mai bine de 40000 ani. Dupa traversarea acestuia, cei trei au înaintat către Chile printre vulcani, gheizere și alte câmpii de sare la o altitudine medie de 3500 m.

ncf10

Aici au mers prin deșert, nefiind nicio așezare. Și au supus la testul suprem de calitate bicicletele Pegas, prin sare, nisip și drumuri accidentate. Apoi au traversat Chile și totodată deșertul Atacama până la Oceanul Pacific, încheind astfel prima parte a expediției.

ncf9

Partea a doua a început tot pe malul Oceanului, unde cei trei au urcat pe bicicletele Pegas de la malul Oceanului până la peste 6000 m altitudine pe pantele celui mai înalt vulcan din lume, Ojos Del Salado (6893 m).

ncf8

Deșertul Atacama din America de Sud este cel mai arid loc de pe planetă, unde stațiile meteo nu au înregistrat niciun fel de precipitații de mai bine de 10 ani. Este, în principiu, lipsit de viață și are cele mai mari diferențe de temperatură – în care ziua sunt 30 de grade și noaptea sunt sub zero grade. Lipsa vegetației, a apei și a așezărilor omenești, te duce cu gândul la peisajele selenare. Astfel, traversarea cu bicicletele a deșertului Atacama și cațărarea de la malul Oceanului Pacific până la 5500 m altitudine pe pantele celui mai înalt Vulcan din lume, Ojos Del Salado a reprezentat o mare reușită pentru grupul de temerari români. Și, de asemenea, un test trecut cu brio de bicicletele Pegas „Drumeț”.

 

Cei trei au cucerit până acum Mont Blanc, Kilimanjaro și vârful Ebrus și și-au propus să escaladeze vârful cel mai înalt al fiecărui continent (7 vârfuri din 7 continente).

Atelierele Pegas și Braiconf au lansat în Park Lake Mall, prima colecție de cămăși pentru bicicliști.

 

ncf3

ncf5

ncf6

 

ncf8

ncf9

“Îmbracă-te la 4 spițe” este îndemnul pe care Atelierele Pegas și Braiconf îl dau iubitorilor de biciclete și stil. Cele două mărci românești cu tradiție se alătură și lansează o colecție de cămăși funcționale pentru biciclisti, îmbinând designul modern și nonconformist al personalității Pegas cu calitatea remarcabila a tesaturii si maiestria in croitorie a marcii Braiconf. Astfel, colecția exclusivă “Îmbracă-te la 4 spițe” propune trei modele de cămăși unisex, din bumbac 100%.

Cămășile create sunt un mix între utilitate și stil fiindcă au un design avangardist, tesatura denim, croi modern, aspecte funcționale și sunt la fel de confortabile ca orice alte cămăși non-cycling. Pentru functionalitate, unele dintre modele au buzunare la spate, plasate în stilul jachetelor profesionale de ciclism, care te ajută să transporți comod portofelul, cheile, ochelarii de soare sau orice altceva este important pentru tine zi de zi.

Atelierele Pegas și Braiconf au lansat prima colecție de cămăși pentru bicicliști

“Special pentru experienţe pe bicicletă şi nu numai, ne-am gândit că benzile reflectorizante te vor ajuta să fii mai vizibil şi mai sigur în jungla urbană. Am pus benzi reflectorizante la îmbinarea mânecii cu umărul şi dacă ridici partea din spate a cămăşii peste zona lombară, vor ieşi la iveală alte două benzi reflectorizante,” explică Andrei Botescu, fondatorul Atelierelor Pegas.

Cămășile pentru cicliști au fost gândite să îmbine perfect aspectul de stil al unei cămăși cu aspectul funcțional. Cămașa este deosebit de versatilă, putând fi purtată și în stilul unui rucsac: pe interior ai două bretele intersectate, putând astfel să transformi cămașa într-un accesoriu comod și dichisit, mai ales dacă vremea îți joacă feste.

În fabrica din Brăila a fost creată o serie limitată de 300 de cămăși, urmând ca de anul viitor să transformăm colecția capsulă într-una de serie, așteptările fiind să vindem un număr de peste 10,000 de cămăși. Prețurile pentru cămășile colecției sunt de 297 RON și 327 RON și le puteți găsi în magazinele Pegas și în magazinele Braiconf din București și din orașele Constanța, Brașov, Timișoara, Cluj, Brăila și Galați.

Despre Atelierele Pegas

Proiectul Pegas s-a născut din pasiune pentru biciclete, pentru identitate urbană și din dorința de a construi un brand puternic românesc. Pe lângă nostalgie, Pegas investește în cercetare și dezvoltare de produse noi, cu un design funcțional și un preț competitiv. Până în prezent, peste 13.000 de biciclete din noile colecții Pegas au ajuns la clienți din țară și din Europa.

După patru ani de la relansarea celor mai cunoscute biciclete din anii ‘70-‘80, Atelierele Pegas au adus publicului 15 noi modele special create pentru toată familia. În octombrie 2015 proiectul Pegas a trecut la un nivel superior prin atragerea unui investitor de anvergură. Prin parteneriatul cu Network One Distribution, brandul Pegas își va accelera dezvoltarea la nivel național și internațional. În urmatorii trei ani, Atelierele Pegas țintesc o creștere de zece ori a volumului de biciclete, până la 25.000 de bucăți anual și o cifră de afaceri de 5 milioane de euro.

Despre Braiconf
Producătorul de cămăşi Braiconf Brăila (simbol bursier BRCR) este o companie românească listată, a cărei istorie a început în urmă cu 66 de ani. Deține o rețea de 16 magazine în România în orașe precum: București, Brăila, Brașov, Constanța, Craiova, Cluj, Galați, Pitești, Ploiești, Oradea și Timișoara. În curând, Braiconf va deschide în București si un atelier de made to measure – Braiconf Exclusive Tailoring. În fabrica de la Brăila sunt angajate peste 1000 de persoane, Braiconf fiind cel mai mare angajator autohton în industria textilă.