România-Cehia, ora 17.15, în direct la TVR 2. Serbia, Spania şi Suedia, eliminate din cursa pentru semifinale

România-Cehia, ora 17.15, în direct la TVR 2. Serbia, Spania şi Suedia, eliminate din cursa pentru semifinale

După şase ani, România poate juca din nou o semifinală de Campionat European, mai având de trecut două hopuri (azi, ora 17.15, TVR 2, întâlnește Cehia), iar miercuri are meci decisiv cu Danemarca.

Naţionalele de handbal feminin ale Serbiei, Spaniei şi Suediei au fost eliminate, luni, din cursa pentru semifinalele C, în grupa principală I a competiţiei.

Rezultatele: Spania – Germania 20-20 (12-9), Serbia – Olanda 27-35 (12-17) şi Suedia – Franţa 19-21 (10-12).

Clasamentul grupei I cu o etapă rămasă de disputat este: Olanda 6, Franţa 6, Germania 5, Suedia 3, Serbia 3, Spania 1 punct.

Serbia, Spania şi Suedia sunt eliminate din cursa pentru semifinale.

Ultimele partide din grupa I vor avea loc miercuri după programul: Spania – Olanda, Germania – Suedia şi Serbia – Franţa.

În grupa principală II, din care face parte şi România, se va juca marţi, între Cehia – România (ora 17,15), Ungaria – Norvegia, Danemarca – Rusia, ultima etapă fiind tot miercuri, între Danemarca – România (19,30), Cehia – Norvegia, Ungaria – Rusia.

După prima etapă din grupa II, România se află pe loc de semifinale – 2, cu 4 puncte, după liderul Norvegia (6) şi înaintea Danemarcei 4, Cehiei 2, Rusiei 2, Ungariei 0 puncte.

Echipa României s-a calificat în grupa principală II după 21-23 (11-13) cu campioana europeană şi mondială en-titre, Norvegia, 22-17 (11-9) cu campioana olimpică din acest an, Rusia, şi 31-26 (15-13) cu Croaţia, în grupa preliminară D.

Primele două clasate în grupele principale se vor califica în semifinale, iar echipele de pe locul 3 vor juca pentru clasarea finală pe locurile 5-6.

Semifinalele şi meciul pentru locurile 5-6 vor avea loc în 16 decembrie, iar finalele în 18 decembrie.

Echipa României participă pentru a 11-a oară la un turneu final de Campionat European, din 12 ediţii care au avut loc, începând cu 1994, singura dată când nu a fost prezentă fiind în 2006. Tricolorele au obţinut în aceşti ani o singură medalie, bronzul, în 2010, cu Radu Voina pe banca tehnică, celelalte clasări fiind următoarele: 1994 (locul 10), 1996 (5), 1998 (11), 2000 (4), 2002 (7), 2004 (7), 2008 (5), 2012 (10) şi 2014 (9).