Principele Nicolae, alături de un reprezentant al Federaţiei Ruse, la Cupa MAE la ciclism

Cea de-a treia ediţie a Turului ciclist desfăşurat cu ocazia debutului Cupei MAE 2015 a fost câştigată de un reprezentant al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti şi de ASR Principele Nicolae, care s-a înscris în competiţie din partea societăţii civile, informează www.mae.ro. Turul ciclist a reunit 40 de reprezentanţi ai Corpului diplomatic acreditat la Bucureşti şi ai societăţii civile şi reprezintă una dintre modalităţile prin care Ministerul Afacerilor Externe consolidează colaborarea cu societatea civilă şi promovează un mesaj de încurajare a mişcării în aer liber şi de protejare a mediului înconjurător.Partenerii tradiţionali ai MAE în organizarea competiţiei de ciclism sunt Asociaţia Green Revolution cu proiectul “iVelo” şi Compania CocaCola România.