Prezentarea Turului Franţei 2016, la Eurosport

Turul Franţei 2016 va începe pe 2 iulie şi se va încheia trei săptămâni mai târziu, la Paris, pe Champs-Élysées, acolo unde are loc tradiţionalul finiş al cursei, de patru decenii. Momentan, în afara ultimei etape, se ştie că plutonul va porni la drum de la Mont-Saint-Michel, urmând ca lupta pentru victorie în ziua inaugurală să se dea la Sainte-Marie-Du-Mont. Apoi, 24 de ore mai târziu, cicliştii vor călători între Saint-Lô şi Cherbourg-Octeville, o altă informaţie confirmată fiind că rutierii vor vizita şi Andorra. Foarte probabil, caravana va merge şi în oraşul Limoges, un zvon care a fost întărit de o declaraţie dată de Raymond Poulidor. Alte posibile finaluri de etapă ar putea fi Mont Ventoux (acolo unde nu s-a mai ajuns din 2013, atunci când învingător a fost Chris Froome), Vallon-Pont-d’Arc (care va primi cicliştii la finalul singurului contratimp individual) şi Finhaut-Emosson, în Elveţia, locaţie ce şi-ar face debutul în Marea Buclă. Prezentarea traseului Turului Franţei din 2016 va fi transmisă la Eurosport şi Eurosport Player, marţi, de la ora 12:30. (text si foto: tv.eurosport.ro)