Preşedintele ITF este încântat de organizarea turneului Inedit Open Tour de la Curtea de Argeş

Preşedintele ITF, David Haggerty, spune că este încântat de organizarea turneului feminin Inedit Open Tour de la Tenis Club Curtea de Argeş, care le oferă jucătoarelor profesioniste oportunitatea de a concura și de a-și stabili traseul pe scara clasamentelor internaționale.

„Sunt încântat să urez bun venit jucătorilor, familiilor acestora, prietenilor și suporterilor la Inedit Open Tour, un turneu feminin inclus în Circuitul ITF Pro. Astfel de evenimente oferă tinerelor jucătoare profesioniste oportunitatea de a concura și de a-și stabili traseul pe scara clasamentelor internaționale. Bineînțeles, un turneu de acest rang necesită resurse enorme, pentru ca totul să se desfășoare la cel mai înalt nivel, de aceea aș dori să mulțumesc în mod special celor din Curtea de Argeș și tuturor organizatorilor care s-au implicat din partea Tenis Club Curtea de Argeș. Sper să vă bucurați de o săptămână agreabilă, încununată de succese”, a declarat David Haggerty, preşedintele ITF.

Inedit Open Tour este un turneu internațional feminin aflat în calendarul competițional ITF Pro Circuit, ce are premii în valoare totală de 15.000 $. Jucătoarele profesioniste se vor întrece în meciuri de simplu și dublu în perioada 25 iunie – 01 iulie, la Clubul Sportiv Tenis Club Curtea de Argeș. Competiția se bucură de sprijinul
Federației Române de Tenis, iar partenerul oficial al turneului este Dr. Oetker România, un brand ce susține în mod constant competiții internaționale și naționale de tenis.

“Baza Tenis Club din Curtea de Argeș va găzdui şi în acest an două turnee ITF de mare calibru, cu premii de câte 15.000 $, Inedit Open Tour – la femei, respectiv Vitality Open Tour – la bărbați. Dorim să oferim comunității locale și iubitorilor tenisului aceste competiții. Rezultatele implicării de mai bine de un deceniu a companiei Dr. Oetker în sprijinirea tenisului românesc sunt evidente. Sportul alb românesc înregistrează o ascensiune impresionantă la nivel internațional și datorită competiţiilor organizate de compania Dr. Oetker. Le dorim mult succes tuturor participantelor de la Inedit Open Tour şi suntem convinşi că vom vedea ca și până acum meciuri frumoase şi de calitate la Curtea de Argeş”, a declarat Ioan Cozma, Director General Dr. Oetker România.

La această competiţie vor concura jucătoare din România, Rusia, Italia, India, Bulgaria, Germania, Austria, SUA, Egipt, Argentina, Moldova, Marea Britanie, Grecia, Croația, Australia şi Serbia

Favoritele turneului sunt Ilona Ghioroaie şi Georgia Crăciun, cele care au câştigat trofeul şi ediţia trecută. Atunci, Georgia Andreea Crăciun a câștigat proba de simplu, iar la dublu a câştigat  alături de Ilona Geogiana Ghioroaie.

Pe site-ul Turneului – http://www.astenisclub.ro/ineditopentour, cât și în social media – pagina de Facebook Tennis Junior Stars se vor regăsi știri și informații actualizate pe toată durata desfășurării competiției. Organizatorul Inedit Open Tour este Tenis Club Curtea de Argeș. Partenerul oficial al turneului este Dr. Oetker România. Sponsorii editiei 2018 sunt: Păstrăvăria Brătioara, Vodafone, Steinel, Euro Tehno Group, Karcher, Annabella, Râureni, Hotel Posada, Consiliul Local Curtea de Argeș și Consiliul Județean Argeș. Parteneri media: Radio Argeș Expres si Ziarul Argeș Expres. Promotorul turneului este SCG-Smart Corporation Group.