Premii de 34,85 milioane euro la ediția 2017 Australian Open

Premii de 34,85 milioane euro la ediția 2017 Australian Open

Organizatorii Australian Open au anunțat o mărire cu 14 la sută a premiilor totale puse în joc la ediția 2017, care vor ajunge astfel la 50 milioane dolari australieni (34,85 milioane euro).

Astfel, câștigătorii probelor de simplu (masculin și feminin) care se vor disputa în ianuarie 2017 la Melbourne, vor fi recompensați cu câte un cec în valoare de 3,7 milioane dolari australieni (2,5 milioane euro).

Valoarea premiilor de la Australian Open s-a triplat practic începând din 2001, iar din 2014 și până în prezent a crescut cu 10 milioane dolari australieni.

Învinșii din primul tur ar urma să primească cu 30 la sută mai mulți bani în raport cu anul trecut (50.000 de dolari australieni), în timp ce pentru turul al doilea premiile au crescut cu 29 la sută, până la 80.000 de dolari australieni. De asemenea, învinșii din tururile 3 și 4 vor primi 130.000, respectiv, 220.000 de dolari australieni.

Premiile totale rezervate jucătorilor care ating sferturile de finală, semifinalele, precum și pentru finalist și câștigător au crescut la rândul lor cu 9 la sută.

Dintre turneele de Mare Șlem, cel mai bine dotat este US Open, cu 46,3 milioane dolari americani (44,5 milioane euro), urmat de cel de la Wimbledon, cu 28,1 milioane lire sterline (33,3 milioane euro) și de cel de la Roland Garros, cu 32 milioane euro

Openul Australiei se va desfășura în perioada 16-29 ianuarie 2017.