Schimb de experiență Universitatea Craiova – Udinese

Universitatea și Udinese au pus piatra de temelie a unei prietenii ce se dorește de lungă durată. În această dimineață, managerul general Felix Grigore, alături de managerul Centrului de copii și juniori al clubului, Silviu Bogdan, și reprezentanții departamentului de scouting al clubului, Gheorghiță Geolgău și Nae Ungureanu, au primit vizita unei delegații din partea grupării Udinese Calcio, informează www.csuc.ro. Scopul întâlnirii l-a constituit prezentarea proiectului Udinese Academy. La final, Felix Grigore a spus: „O întâlnire benefică din punctul nostru de vedere, sunt multe idei comune pe care cele două părți le-au avut. Ni s-a prezentat proiectul Udinese Academy, urmând ca în zilele următoare să vină o ofertă scrisă din partea lor pe care o vom analiza și vom vedea dacă este propice pentru club o colaborare“. Și concluziile lui Silviu Bogdan au fost pozitive: „A fost un schimb de idei foarte util, în care fiecare club a expus modul în care decurge activitatea la copii și juniori. Tot timpul ai de învățat în ceea ce privește sectorul juvenil. Au fost discuții incipiente, rămâne de văzut dacă această colaborare se va concretiza“.