Parteneriat între FRF și rețeaua de sănătate Regina Maria

Federația Romană de Fotbal alege Rețeaua de sănătate Regina Maria pentru primul parteneriat cu o retea medicală privată care se înscrie în eforturile de a profesionaliza serviciile de pregătire a performanței, informează www.frf.ro.

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA va oferi servicii medicale sportivilor angrenați la loturile naționale, constând în consultații, intervenții chirurgicale, analize medicale, imagistică, la solicitarea medicilor din cadrul FRF.

”Federația Română de Fotbal se află într-un proces de profesionalizare a tuturor serviciilor suport pentru performanța fotbalistică. Componenta medicală este una dintre cele mai importante, întrucât echipele noastre reprezentative au un mare handicap față de cele ale altor țări în ceea ce privește nutriția, recuperarea, medicația, tratamentul și investigațiile medicale. În acest context, alăturarea partenerului Regina Maria este mai mult decât benefică și umple un gol de care am suferit. Regina Maria, prin capacitățile și rețeaua pe care le are, poate acoperi nevoile noastre nu numai la nivel de seniori, ci și la juniori, domeniu de care ne ocupăm cu multă atenție pentru construirea viitoarelor performanțe”, a anunţat președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.

Federația Romană de Fotbal anunță că și Centrele de Excelenţă, care reunesc cei mai buni juniori din toată țara, vor beneficia de aceeași calitate prin serviciile medicale ale Rețelei de sănătate REGINA MARIA. Partenerul FRF se va implica în dezvoltarea infrastructurii medicale a acestor Centre și în cea a Centrului Național de Fotbal Mogoșoaia.

“Asocierea oficială REGINA MARIA cu fotbalul românesc înseamnă pentru noi o responsabilitate si credem cu tărie în puterea de a crește și încuraja sportul românesc, prin servicii de bună calitate. Dorim să fim de un real ajutor, prin rețeaua pe care o punem la dispoziție, pentru a ajunge în țară, la loturile de tineret și în cluburile unde se antrenează juniori. Ortopedia-traumatologia sportivă este specializare-cheie în cadrul rețelei, completata de serviciile de preventie si nutritie și ne dorim să oferim cele mai bune condiții sportivilor români pentru investigarea și tratarea chirurgicală a celor mai frecvente afecțiuni specifice fiecărui sport”, a declarat Fady Chreih, Directorul General al Rețelei de sănătate REGINA MARIA.

Totodată, FRF a cooptat, prin Departamentul Medical, partenerii de la REGINA MARIA în acțiunile sale de informare medicală, așa cum a fost Simpozionul cu titlul „Actualităti în prevenția patologiei cardiovasculare la sportivi” organizat la sediul FRF.

Colaborarea dintre FRF și REGINA MARIA a început încă dinaintea semnării acestui parteneriat și a constat în realizarea de investigații imagistice și analize de laborator pentru componenții Echipei Naționale care au participat la EURO 2016.