Parteneriat Eurosport – Federația Internațională de Lupte pentru difuzarea competițiilor premergătoare JO 2020

Eurosport a adăugat portofoliului său de sporturi olimpice difuzate pe platformele proprii, o nouă disciplină: lupte. Noua înțelegere cu Federația Internațională de Lupte se va întinde pe o perioadă de trei ani și vine în completarea portofoliului transmisiunilor competițiilor sportive olimpice, înaintea Jocurilor Olimpice de vară de la Tokyo din 2020.

 

Înțelegerea care este valabilă până în anul 2020 va oferi publicului telespectator din 54 de teritorii europene și 16 piețe din zona Asia-Pacific, cele mai importante evenimente sportive din cadrul calendarului FIL (UWW), precum: Campionatele Mondiale și Europene atât la TV cât și pe Eurosport Player.

 

Transmisiunile Eurosport vor începe cu rezumate de la Campionatele Mondiale de Lupte care vor avea loc la Budapesta anul acesta, în luna octombrie. De asemenea, anul viitor Eurosport va continua transmisiunile de la Campionatele Mondiale cât și de la Campionatele Europene de Lupte care vor avea loc în București. Parcursul celor mai buni luptători aflați în cursa pentru calificarea la Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo în 2020 va fi difuzat la Eurosport.

 

Prin semnarea acestui acord cu Federația Internațională de Lupte, Eurosport va difuza telespectatorilor competițiile a 26 de sporturi olimpice din totalul de 33 existente, pe toate platformele sale, atât la TV cât și pe Eurosport Player.

 

“Așteptăm cu nerăbdare continuarea parteneriatului nostru cu Eurosport și îmbunătățirea nivelului de expunere în Europa. Credem că acest parteneriat a făcut un pas important anul trecut în timpul Campionatelor Mondiale de la Paris și urmărim acest lucru și pentru competițiile noastre care preced olimpiada de la Tokyo din 2020” a declarat Nenad Lalovic, președintele Federației Internaționale de Lupte.

Ca parte a înțelegerii cu Federația Internațională de Lupte, Eurosport își ia angajamentul de a promova acest sport prin intermediul mai multor clipuri promoționale la TV și pe platformele sale digitale pe perioada colaborării.

 

Luptele sunt un sport emblematic pentru Jocurile Olimpice de vară, fiind parte a competiției încă din anul 1896 (cu excepția ediției din 1900).

 

Rezumate de la Campionatele Mondiale și Europene de Lupte vor fi difuzate în Europa în următoarele piețe și teritorii: Albania, Andora, Armenia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia, Danemarca, Elveția, Estonia, Finlanda, Franța, Georgia, Germania, Grecia, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Kazahstan, Kyrgyzstan, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Macedonia, Malta, Moldova, Monaco, Muntenegru, Maroc, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Regatul Unit, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Turcia, Ucraina, Ungaria, Vatican.

 

Sporturile olimpice difuzate de Eurosport: Tir cu arcul, Atletism, Baschet, Box, Canotaj, Ciclism, Călărie, Haltere, Hipism, Hochei pe iarbă, Fotbal, Golf, Gimnastică, Înot, Judo, Kaiac-canoe, Lupte, Pentatlon modern, Rugby, Navigație / yachting, Cățărare, Surfing, Tenis de masă, Tenis, Triatlon, Volei.