Pontul câștigător din plăcintă. Portarul Wayne Shaw, anchetat de mafia pariurilor

Pontul câștigător din plăcintă. Portarul Wayne Shaw, implicat în mafia pariurilor

Comisia pentru Jocurile de Noroc din Marea Britanie a anunţat că investighează dacă a existat o încălcare a regulilor de pariere, după ce portarul de rezervă al echipei Sutton United, Wayne Shaw, a mâncat o plăcintă în timpul meciului cu Arsenal Londra, din optimile de finală ale Cupei Angliei, informează Dolce Sport.

Conform BBC, înainte de partidă, o casă de pariuri a oferit o cotă de 8-1 că Shaw va fi filmat în timp ce mănâncă o plăcintă în timpul meciului. Wayne Shaw, în vârstă de 46 de ani, a făcut acest lucru pe banca de rezerve în minutul 83 al întâlnirii de luni.

Echipa Arsenal Londra s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Angliei, după ce a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), formaţia Sutton United, din liga a cincea, în optimile competiţiei.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Lucas Perez ’26 şi Walcott ’55.