Papa Francisc critică interesele economice care denaturează sportul

Papa Francisc a apărat valoarea sportului ca element “fundamental al jocului și al activității de socializare” și a criticat denaturarea acestuia “sub presiunea numeroaselor interese, în special economice”, informează www.agerpres.ro. Suveranul Pontif a făcut această declarație într-un mesaj adresat președintelui Consiliului Pontifical pentru Laici, cardinalul Stanislaw Rylko, cu ocazia celebrării Seminarului Internațional de studiu “Antrenori: educatori de persoane”. Astfel, referindu-se la personalitatea antrenorului, Papa Francisc a afirmat că dacă acesta “are echilibru uman și spiritual, va ști să prezerve valorile autentice ale sportului și naturalețea sa fundamentală de joc și de activitate de socializare”. Iar acest lucru îl poate face “împiedicând ca sportul să se denatureze sub presiunea numeroaselor interese, în special economice, din ce în ce mai intruzive”.În opinia Papei Francisc, “prezența unui bun antrenor-educator se poate dovedi providențială, mai ales în anii adolescenței și ai primei tinereți, atunci când personalitatea este în plină dezvoltare și se caută modele de conduită și de identificare”. De asemenea, liderul bisericii catolice consideră că “un antrenor poate fi un bun educator al tinerilor” și poate juca un rol în formarea acestora, alături de părinți, profesori, preoți și cateheți. “Este important, deci, ca un antrenor să fie un exemplu de integritate, coerență, judecată corectă și imparțialitate, dar și de bucurie de viață, răbdare, capacitatea de a respecta și de bunătate față de toți, în special față de cei mai defavorizați”, a conchis Papa Francisc, care i-a îndemnat în finală pe cei care activează în acest domeniu profesional să contribuie la crearea “unui climat de solidaritate și de incluziune a tinerilor marginalizați, în cazul riscului de derivă socială”.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *