Pandurii– Maccabi, joi, ora 21, live, Digi Sport 1

Pandurii Târgu Jiu îşi începe aventura europeană din acest sezon, întâlnind în al treilea tur preliminar din Europa League pe israelienii de la Maccabi Tel Aviv, informează Digi Sport.

Prima manşă va avea loc la Drobeta Turnu Severin şi va fi transmisă în direct de Digi Sport 1 joi, de la ora 21.00. Cele mai importante faze vor fi în format VIDEO, în timp real, pe digisport.ro şi m.digisport.ro. Pandurii a ajuns până în grupele Europa League la precedenta participare, în 2013, şi speră să repete şi acum performanţa. Ca şi în urmă cu trei ani, gruparea din Târgu Jiu va juca meciurile de acasă din faza grupelor, în cazul în care va ajunge până acolo, pe Cluj Arena. Meciul dintre Pandurii Târgu Jiu şi Maccabi Tel Aviv din turul 3 preliminar al Europa League va fi arbitrat de către o brigadă condusă la centru de ucraineanul Serhiy Boiko. Ceilalţi trei membri ai brigăzii conduse de Sergiy Boiko sunt tot din Ucraina: Oleksandr Voytyuk şi Volodymyr Volodin, în timp ce arbitru de rezervă va fi Oleksandr Derdo. Sergiy Boiko are 39 de ani şi s-a născut la Bilhorod-Dnistrovskyi. A fost jucător profesionist la FC Portovyk Illichivsk, iar din 2011 este arbitru pe lista FIFA. A arbitrat primul său meci internaţional de seniori în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2014, partida dintre Suedia şi Kazahstan. Meciul dintre Pandurii Târgu Jiu şi Maccabi Tel Aviv se va disputa joi, 28 iulie, de la ora 21.00, pe stadionul Municipal din Severin.