"Ollague" se numește episodul VI din „Jurnalul” lui Cătălin Neacșu, care alături de Mihai Emil Isar și Bogdan Guță au traversat deșertul Atacama și au escaladat pe pantele celui mai înalt vulcan din lume, Ojos Del Salad, pe biciclete Pegas „Drumeț

“Ollague”

“Ollague” se numește episodul VI din „Jurnalul” lui Cătălin Neacșu, care alături de Mihai Emil Isar și Bogdan Guță au traversat deșertul Atacama și au escaladat pe pantele celui mai înalt vulcan din lume, Ojos Del Salad, pe biciclete Pegas „Drumeț”.
La 35 de kilometri de Mina de sulf este graniţa cu Chile. Drumul a fost identic cu cel de până aici, plin de nisip şi vânt din faţă, doar că nu l-am mai simţit la fel, ideea că vom ajunge să mâncăm friptură şi că vom bea bere rece, ne-a făcut să pedalăm mai repede.
La intrarea în Chile, binecunoscutele controale, desfăcut toate bagajele, toate genţile… mă rog, aproape toate, în singura geantă necontrolată, aveam o pungă plină cu frunze de coca (pentru ceai). În Chile este interzis să aduci orice tip de planta, fruct leguma, seminte, etc.
 Odată intraţi în Chile, chiar dacă mâncasem cu 30 de minute în urmă (biscuiţi şi chipsuri), tot am băgat câte o friptură cu bere în Ollague. Un sătuc aflat la baza vulcanului cu acelaş nume, vulcan activ, cu erupţie permanentă, motiv pentru care în sat, la absolut fiecare intersecţie era câte un semn cu direcţia de evacuare în caz de erupţie.

Bonusul nostru a fost asfaltul, peste 100 de kilometri de deşert asfaltat din următorii 170 cât mai aveam din prima parte a expediţiei. Chiar dacă nu am întâlnit mai mult de 15 maşini în 2 zile, fără nici o asezare, benzinărie sau orice fel de constructie, acest lux, asfaltul, ne-a ajutat să recuperăm mult din timpul pierdut în nisipul din Bolivia.

Ziua 5 si 6, aproape 210 km dintre care peste 100 pe asfalt, singura problema a fost vântul şi bateriile mele de a aparat care sau terminat in ziua a cincea. Pegasul impecabil, viteza maximă atinsă 65 km/oră pe GPS.

Pentru mine ca necunoscător de geologie, tot ce am văzut în această expediţie a fost miunat şi extrem de interesant, un geolog cred că ar fi fost în extaz,

Prima parte a expeditiei a însemnat 6 zile cu vânt, nisip, vânt, soare, vânt,  frig şi permanent vânt tare din faţă, cel puţin 4 vulcani activi, 5 salare dintre care cel mai mare salar din lume, altitudini între 3500m şi 4200m, pustiu total (2 zile nu am întâlnit niciun om, nimic construit de om), cerul cu cele mai multe stele (fără avioane), 2 ţări şi peste 470 km.
(http://fotomiraj.blogspot.ro/2016/11/ollague.html)