Interdicţie pe şapte ani dată unui fost tenisman australian pentru trucarea unui meci

Interdicţie pe şapte ani dată unui fost tenisman australian pentru trucarea unui meci

Fostul tenisman Nick Lindahl a primit o interdicţie pe şapte ani şi a fost amendat cu 35.000 de dolari de Tennis Integrity Unit, pentru trucarea unui meci în 2013, relatează bbc.com.

Australianul (28 de ani), care  s-a retras din activitatea sportivă în 2013, a fost sancţionat pentru că a trucat un meci de la un turneu desfăşurat la Toowoomba. Cea mai bună clasare a sa în ierarhia mondială este locul 187. Lindahl nu va putea să îşi mai reia activitatea de tenisman sau să asiste la evenimente oficiale din tenis timp de şapte ani.

Oliver Anderson, deţinătorul titlului la Australian Open la juniori, a fost acuzat recent de trucarea unui meci. Anderson ar fi trucat un meci în luna octombrie, la un turneu challenger, în favoarea mafiei pariurilor.

Jandarmeria spaniolă a reţinut la finalul anului trecut 34 de persoane bănuite a avea legături cu o organizaţie clandestină de aranjare a meciurilor de tenis din circuitul ITF pentru pariuri online.

Între persoanele reţinute s-au aflat şi jucători, cu vârste între 17 şi 30 de ani (un minor) şi cu clasare ATP între locurile 800 şi 1.400. Un jucător semiprofesionsit avea rolul de a contacta alţi jucători ce urmau să dispute meciuri aflate în programul caselor de pariuri şi de a-i convinge pe aceştia să piardă un anumit set.