Naționala jurnaliștilor a participat la o acțiune caritabilă alături de Mircea Lucescu, gloriile Rapidului și ale lui Dinamo

Gloriile celor de la Dinamo și Rapid au disputat un meci caritabil pe arena din „Ștefan cel Mare”, informează Revista Sport Magazin.

Giuleștenii s-au impus cu 4-1 în partida care a avut ca scop strângerea de fonduri pentru Gabriel Bălăcean, un elev olimpic de 15 ani diagnosticat cu o boală gravă.

În deschiderea acțiunii intitulată „Dăruim viața prin fotbal” a avut loc un meci demonstrativ între echipa Fundației Real Madrid și naționala jurnaliștilor, care este sponsorizată de Superbet, Aqua Carpatica și Alexandrion Group.

După meci, aproape toți membrii celor două echipe s-au adunat și au urmărit la un restaurant meciul dintre Norvegia și România, încheiat 2-2.

Adversari pe cele două bănci tehnice au fost Răzvan Lucescu şi tatăl său, Mircea Lucescu. Golurile formaţiei giuleştene au fost marcate de Mugurel Buga (minutele 11 şi 25), Răzvan Raţ (minutul 46) şi Daniel Niculae (minutul 66), în timp ce Dinamo a beneficiat de autogolul lui Robert Ilyeş (minutul 27).

Antrenorul echipei Rapid, Răzvan Lucescu, a început meciul cu următorul unsprezece: Daniel Coman – Ionuţ Voicu, Cristian Dulca, Vasile Maftei, Răzvan Raţ – Valentin Bădoi, Robert Ilyeş, Ion Goanţă, Mugur Bolohan – Mugurel Buga, Daniel Niculae. Au mai intrat pe parcurs Daniel Chiriţă, Ştefan Nanu, Zeno Bundea, Valentin Bădoi, Dorel Mutică, Jean Barbu, Narcis Răducan şi Florin Motroc.

De cealaltă parte, la Dinamo, Mircea Lucescu a folosit următorul unsprezece: Bogdan Stelea – Florentin Petre, Giani Kiriţă, Gheorghe Mihali, Daniel Florea – Ionel Dănciulescu, Ionuţ Lupescu, Dănuţ Lupu, Daniel Iftodi – Ciprian Marica, Marius Niculae. Pentru Dinamo au mai evoluat Ianis Zicu, Sebastian Moga, Cătălin Munteanu, Andrei Mărgăritescu şi Florin Prunea.

Mircea Lucescu l-a mai avut ca adversar pe fiul său în urmă cu 14 ani. În 2005, echipa Rapid condusă de Răzvan Lucescu învingea cu scorul de 1-0 formaţia Şahtior Doneţk, antrenată de Mircea Lucescu, într-o partidă din Cupa UEFA.

La meci au asistat aproximativ 1.000 de spectatori. Fondurile strânse cu ocazia organizării partidei demonstrative dintre Dinamo şi Rapid, vor fi donate în conturile lui Gabriel Bălăcean, un copil de 15 ani care suferă de sindromul Klippel-Trenaunay şi care are nevoie de 200.000 de euro pentru mai multe intervenţii chirugicale în următorii cinci ani.