Meciuri din Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă, în direct la TVR HD

Meciuri din Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă, în direct la TVR HD

Echipa naţională a României va lupta pentru promovarea în grupa valorică superioară împotriva reprezentativelor din: Spania, Belgia, Serbia, Islanda şi Australia. Programul transmisiunilor, mai jos:

În săptămâna 3-9 aprilie 2017, TVR HD transmite în exclusivitate meciuri din Campionatului Mondial de hochei pe gheaţă, Divizia a 2-a, grupa A. Competiţia se desfăşoară la Galaţi, pe patinoarul din localitate. Echipa naţională a României va lupta pentru promovarea în grupa valorică superioară împotriva reprezentativelor din: Spania, Belgia, Serbia, Islanda şi Australia.

Naţionala, întărită cu 6 hocheişti naturalizaţi, va încerca să câştige grupa şi să promoveze în Divizia 1. Practic, România va avea o linie de “stranieri”, formată din 4 ucrainieni, un slovac şi un maghiar. Lajos Nyerges Lajos (Ungaria), Patrik Polc(Slovacia), Evgheni Emelianenko, Anton Butochnov, Denis Zabludovsky şi Pavlo Borysenko(Ucraina) vor juca sub tricolor la Galaţi, în prima competiţie majoră a hocheiului românesc în care Naţionala va beneficia de naturalizaţi.

Vor fi 6 echipe angrenate în competiţie, se va juca în sistem fiecare cu fiecare, 3 meciuri pe zi, în zilele de luni (3 aprilie), marţi (4 aprilie), joi (6 aprilie), vineri (7 aprilie) şi duminică (9 aprilie), prima clasată urmând să promoveze. Toate partidele vor fi în direct pe TVR HD, de la 13.00, de la 16.30 şi de la 20.00.

Programul transmisiunilor este următorul:

marţi, 4 aprilie, ora 13.00: Islanda-Australia, ora 16.30: Spania-Belgia, 20.00: România-Serbia

joi, 5 aprilie, ora 13.00: Belgia-Serbia, ora 16.30: Spania-Australia, 20.00: România-Islanda

vineri, 6 aprilie, ora 13.00: Serbia-Spania, ora 16.30: Islanda-Belgia, ora 20.00: România-Australia

duminică, 9 aprilie, ora 13.00: Belgia-Australia, ora 16.30: Belgia-Islanda, ora 20.00: România-Spania