Marius Vintilă: Nu există nimic mai demn de admirație decât empatia față de suferința umană

Marius Vintilă va participa sâmbătă, 23 ianuarie, la SkyRun, cea mai mare competiție de alergare pe scări din România, în echipa HOSPICE Casa Speranței, pentru a susține activitatea HOSPICE de îngrijire a copiilor și adulților care suferă de boli incurabile, se precizează într-un comunicat remis Sport Profit. Vintilă se numără printre cei peste 200 de alergători care s-au înscris individual la competiție și susțin HOSPICE. Alte 188 de persoane aleargă pentru HOSPICE la SkyRun, fiind înscrise de către companiile la care lucrează. Alături de Marius Vintila, la această ediție a SkyRun va participa și Gianina Corondan, ca susținătoare a HOSPICE Casa Speranței. HOSPICE Casa Speranței este una dintre cele patru organizații beneficiare ale evenimentului, care vor primi 24% din taxa de înscriere a persoanelor fizice și 50% din taxa de înscriere a participanților din mediul corporate. Prin intermediul platformei Galantom, 14 alergători au reușit să strângă până în prezent peste 7200 de lei pentru cauza HOSPICE.

„De curând, am fost întrebat într-un interviu care este cel mai prețios lucru pe care îl am. Am răspuns că… sănătatea. Așa cum se întâmplă și cu alte daruri pe care le avem, ajungem să ne dăm seama cât ne lipsește abia atunci când… ne lipsește. Prin urmare, dacă ajungem la boală și la ce se petrece în jurul ei, cred că nu există nimic mai demn de admirație decât empatia față de suferința umană. Iar când aceasta se manifestă față de cei care nu mai au speranță, pot spune că acei oameni sunt deasupra noastră, a celor obișnuiți” a declarat Marius Vintilă.

„Mă bucur că mi s-a oferit prilejul să spun și altora despre unii dintre acei supra-oameni, anume despre cei care lucrează la HOSPICE Casa Speranței. Sper ca numărul celor ce află despre HOSPICE să crească, ca ei să poată fi alături de cât mai mulți din cei care au nevoie” a adăugat el.

HOSPICE participă la SkyRun și cu o echipă de ștafetă formată din șase persoane, care vor urca în alergare cele 680 de trepte ale clădirii Sky Tower din București timp de 24 de ore. (http://hospice.galantom.ro/stafetahospice1)

H

H Marius Vintila