Marius Copil şi Amine Ahouda deschid meciul de Cupa Davis România – Maroc

Marius Copil îl va întâlni pe Amine Ahouda în prima partidă de simplu a întâlnirii dintre echipele României şi Marocului, sâmbătă, de la ora 12,00, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în turul al doilea al Grupei a II-a, Zona Europa/Africa a Cupei Davis.

Sponsorul competiției, Pizza Guseppe de la Dr. Oetker, va fi alături de tricolori şi la întâlnirea România – Maroc, care se va desfăşura la sâmbătă şi duminică, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în turul al doilea al Grupei a II-a, Zona Europa/Africa a Cupei Davis. Compania Dr. Oetker sprijină de peste un deceniu performanţele tenisului românesc.

În al doilea meci de simplu programat sâmbătă se vor întâlni Adrian Ungur (535 ATP) şi Lamine Ouahab (571 ATP).

Duminică, în cea de-a doua zi, de la ora 11,00, este programat meciul de dublu care va opune perechile Marius Copil/Florin Mergea şi Amine Ahouda/Lamine Ouahab. În ultimele două partide ale întâlnirii de la Cluj-Napoca Marius Copil va juca împotriva lui Lamine Ouahab, iar Adrian Ungur îl va avea ca adversar pe Amine Ahouda.

Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a României, Gabriel Trifu, va conta în acest meci pe Marius Copil, Adrian Ungur, Florin Mergea şi Dragoş Dima. Horia Tecău lipseşte din cauza unei accidentări.