Maradona, Asprilla, Rincon și Valencia, într-un meci pentru pace

Un stadion de fotbal din Bogota îi va reuni, vineri, pe argentinienii Diego Armando Maradona, Jose Basualdo și Jose Luis “Tata” Brown, pe paraguayanul Roberto Cabanas și pe idolii fotbalului columbian Faustino Asprilla, Freddy Rincon, Adolfo “El Tren” Valencia, Mauricio “Chicho” Serna, Leonel Alvarez și Ivan Rene Valenciano, informează agenția spaniolă EFE, citată de www.agerpres.ro. La “partida pentru pace”, cum este intitulată această acțiune, ar mai putea participa fostul căpitan al selecționatei columbiene Carlos “El Pibe” Valderrama și fostul atacant Juan Pablo Angel, a anunțat Aldo Cadena, directorul Institutului Districtual pentru Recreere și Sport (IDRD), organizatorul acestui meci. Partida va avea loc pe stadionul Metropolitan din cartierul Techo, cu participarea idolilor de la cele mai iubite echipe din capitala Columbiei, Millonarios și Santa Fe. Lista fotbaliștilor columbieni este completată cu nume sonore din naționala Columbiei, precum Alexis García, Luis Alfonso Fajardo, Luis “Chonto” Herrera și Jairo “El Tigre” Castillo