LPF si Panini lanseaza primul album LIGA 1

Liga Profesionista de Fotbal si Panini anunta lansarea pe piata romaneasca a primului album LIGA 1. Începând de vineri, 30 ianuarie, la chioșcurile de ziare din întreaga țară veți găsi albumul LIGA 1, împreună cu stick-erele pentru colecție. În vara anului trecut, Liga Profesionistă de Fotbal și Panini puneau bazele unui parteneriat – lansarea pe piață a primului album Panini. Este pentru prima dată în România când iubitorii fotbalului vor putea colecționa stick-ere cu fotbaliștii tuturor echipelor din Liga 1 într-un album. Acest album reprezintă tributul pe care noi înțelegem să îl oferim celor care își investesc emoțiile în jucătorii și cluburile favorite din Campionatul Național Liga 1. Albumul vine în completarea emoțiilor lor, ajutând fiecare fan să-și realizeze propriul almanah al fotbalului. De asemenea, de-a lungul parteneriatului, Liga Profesionistă de Fotbal și Panini vor pune la dispoziția fanilor numeroase concursuri cu premii pentru toți cei care își vor face un obiectiv din completarea albumului. Panini Italia este una dintre cele mai mari companii din întreaga lume, care se ocupă cu lansarea pe piață a albumelor care colecționează în paginile lor figuri reprezentative ale sportului sau divertismentului. Astfel, România, LPF și Liga 1 se alătură unui proiect global, din care fac parte giganți ai sportului, precum FIFA World Cup, UEFA Champions League, NBA sau reprezentanți de seamă ai entertainment-ului precum Disney sau Harry Potter. Mai jos puteți urmări filmulețul de promovare al colecției LIGA 1 România, un proiect prin care Liga Profesionistă de Fotbal își dorește să le amintească fanilor tuturor echipelor din Liga 1 că toți avem aceeași pasiune.