13 hore de aur tricolore din 13. La un Campionat Mondial

”Lămâia de stors” marca Steaua ‘86. Sau Simona Halep

De câțiva ani buni încoace, în prima săptămână a lui Prier, a fost consemnată din ce în ce mai timid performanța obținută de Steaua București din 1986. În orice altă țară civilizată, un succes de o asemenea anvergură ar fi fost onorat pe măsură, iar actorii din teren ar fi fost tratați ca niște eroi. Sau, cel puțin, li s-ar fi organizat măcar anual un eveniment jucătorilor.

Ori, în România, pe cât de mult sunt admirați eroii din sport (sau din oricare alte domenii!), pe atât de mult sunt invidiați. La noi se întâlnește un tip de invidie care are ca țintă distrugerea soclului pe a fost cocoțat eroul și apoi terfelirea în noroi a acestuia. Iar eroul este ”călcat în picioare” de obicei de către o turmă de anonimi, tocmai din cauza celebrității mult dorite a acestuia. Cazul Simona Halep este elocvent în acest sens, acest lucru înregistrându-se mai ales când ea pierde sau se accidentează la vreun turneu. Dar, de notorietate, rămâne tratamentul grobian pe care un anume ”gigi” l-a aplicat eroilor de la Sevilla. Și nu poate fi trecută cu vederea indiferența și neimplicarea autorităților în a-i ajuta pe ”roș-albaștrii” aflați la ananghie.

Din nefericire, aprobarea rentelor numai pentru doi dintre foștii actori de la Sevilla și moartea în sărăcie a lui Lucică Bălan a scindat pînă și acest frumos grup. După ”spargerea” generației de Aur, acum  s-a ”ciobit” și grupul Steaua ‘86. Dar acest lucru încă nu a ajuns la urechile opiniei publice.

Totuși, mai sunt și oameni care i-au tratat cum se cuvine pe foștii steliști. Unul dintre aceștia este Ovidiu Gârbacea, patronul complexului sportiv Cheile Grădiștei Fundata. Un suporter autentic, cu suflet mare, care, de câțiva ani încoace, a organizat din pasiune meciuri demonstrative la complexul ultramodern construit de el. În rest, Steaua ‘86 nu a putut fi nici măcar o bună ”lămâie de stors” pentru cei care au încercat aceasta, fie din lumea politică, fie din marketing. Dar nu din vina foștilor jucători.

Din fericire, aniversarea a 30 de ani de la cucerirea Cupei Campionilor Europeni a fost cât de cât onorată. Dar va fi la oare fel și la 31 de ani de la cucerirea CCE?