Kerber conduce în topul câştigurilor pe 2016. Halep a strâns peste 3 milioane $ în acest an

Angelique Kerber este, de azi, noul număr unu mondial în tenisul profesionist feminin, dar conduce și în topul câştigurilor pe anul 2016, informează www.digisport.ro.

La ierarhia încasărilor în anul 2016, Kerber a ajuns la 8,5 milioane dolari, Serena la 7,6 milioane, Pliskova a urcat pe trei, cu 3,2 milioane, iar Halep e ajuns a patra, cu 3,1 milioane.

Kerber (28 ani) devine a doua jucătoare germană care urcă pe primul loc în ierarhia WTA, inaugurată în 1975, şi prima după ce Steffi Graf a petrecut 377 de săptămâni în fotoliul de lider în 1997. Kerber este şi cea mai vârstnică jucătoare care devine lider WTA, record deţinut anterior de Jennifer Capriati (25 ani şi 200 de zile).

Serena Williams a fost în şase perioade lider WTA, ultima începând în urmă cu mai bine de trei ani în urmă, pe 18 martie 2013. Americanca a fost pe primul loc 186 de săptămâni consecutive.

Simona Halep, care a fost întrecută în sferturi de Serena Williams, se menţine pe locul al cincilea, cu un avans de aproape 400 de puncte faţă de Karolina Pliskova, finalistă la US Open. Irina Begu se menţine pe locul 23, Monica Niculescu a urcat trei locuri şi este pe 55, iar Sorana Cîrstea a coborât o treaptă şi este pe 87. Ana Bogdan, la cea mai bună performanţă a carierei (calificare pe tabloul principal la US Open), ocupă cel mai bun loc al carierei, 107.

La dublu, Monica Niculescu a coborât două trepte şi este acum pe 17, iar Irina Begu a pierdut zece locuri şi a ajuns pe 58.

În clasamentul Road to Singapore, pentru Turneul Campioanelor, Simona Halep se menţine a treia, prima este Kerber, iar a doua Serena Williams.

Clasamentul WTA la simplu
1 (2). Angelique Kerber (Germania) 8.730 puncte
2 (1). Serena Williams (SUA) 7.050
3 (3). Garbine Muguruza Blanco (Spania) 5.830
4 (4). Agnieszka Radwanska (Polonia) 5.815
5 (5). Simona Halep 4.801
6 (11). Karolina Pliskova (Cehia) 4.425
7 (6). Venus Williams (SUA) 3.815
8 (12). Carla Suarez Navarro (Spania) 3.330
9 (9). Madison Keys (SUA) 3.286
10 (10). Svetlana Kuznetsova (Rusia) 3.250
…………………………………………………………..
23 (23). Irina Begu 1.835
55 (58). Monica Niculescu 1.050
87 (86). Sorana Cîrstea 738
107 (116). Ana Bogdan 589
127 (128). Patricia Ţig 451
199 (197). Andreea Mitu 263
243 (234). Alexandra Dulgheru 199
244 (237). Cristina Dinu 199
246 (261). Alexandra Cadanţu 196
290 (278). Nicoleta Dascălu 148 etc.

Clasamentul WTA la dublu
1 (1). Sania Mirza (India) 9.730 puncte
2 (2). Martina Hingis (Elveţia) 9.725
3 (4). Kristina Mladenovic (Franţa) 7.105
4 (3). Caroline Garcia (Franţa) 7.080
5 (6). Elena Vesnina (Rusia) 5.780
6 (16). Bethanie Mattek-Sands (SUA) 5.420
7 (7). Yung-Jan Chan (Taiwan) 4.810
7 (7). Hao-Ching Chan (Taiwan) 4.810
9 (13). Ekaterina Makarova (Rusia) 4.711
10 (5). Iaroslava Şvedova (Kazahstan) 4.365
……………………………………………………………..
17 (15). Monica Niculescu 3.815
58 (48). Irina Begu 1.411
75 (77). Andreea Mitu 1.108
84 (75). Raluca Olaru 900 etc.

Clasamentul WTA Road to Singapore
1 (2). Angelique Kerber (Germania) 7.801 puncte
1 (2). Serena Williams (SUA) 7.050
3 (3). Simona Halep 4.259
4 (9). Karolina Pliskova (Cehia) 3.877
5 (4). Agnieszka Radwanska (Polonia) 3.701
6 (5). Garbine Muguruza Blanco (Spania) 3.458
7 (6). Dominika Cibulkova (Slovacia) 2.965
8 (7). Carla Suarez Navarro (Spania) 2.948
9 (8). Madison Keys (SUA) 2.946
10 (11). Johanna Konta (Marea Britanie) 2.675
………………………………………………………………….
26 (22). Irina Begu 1434
63 (71). Monica Niculescu 842
75 (68). Sorana Cîrstea 738
105 (122). Ana Bogdan 495 etc.

Clasamentul încasărilor în circuitul WTA în 2016
1. Angelique Kerber (Germania) 8.565.772 dolari
2. Serena Williams (SUA) 7.675.030
3. Karolina Pliskova (Cehia) 3.281.028
4. Simona Halep 3.146.587
5. Garbine Muguruza (Spania) 2.894.412
6. Victoria Azarenka (Belarus) 2.651.080
7. Agnieszka Radwanska (Polonia) 2.034.833
8. Carla Suarez Navarro (Spania) 1.838.737
9. Venus Williams (SUA) 1.775.980
10. Elena Vesnina (Rusia) 1.770.949
…………………………………………………..
34. Irina Begu 804.513
41. Monica Niculescu 702.565
96. Sorana Cîrstea 298.674 etc.



Clubul Media Business este o agenție full service care oferă de peste 8 ani servicii de publicitate și de consultanță în mass-media, marketing, comunicare și publicitate. Dacă sunteți interesat(ă) de acest proiect punem detalia un plan de business ireproșabil. Te rog să ne contactezi la chiromelu@yahoo.com, 0744 525 607 (Romeo Chiriac).