History va difuza un maraton de 14 zile despre fotbal

Postul de televiziune History va difuza, în perioada 28 mai – 10 iunie, „Istoria Fotbalului”, un maraton de 14 zile, care va cuprinde marile momente şi personalităţi ale celui mai iubit sport din toate timpurile.

Producţia este realizată de A+E Networks International şi va fi difuzată în peste 160 de ţări, înaintea Campionatului Mondial de Fotbal.

David Villa, fost câştigător al Cupei Mondiale şi unul dintre cei mai premiaţi jucători din lume, va fi gazda seriei.

History va difuza o selecţie de documentare premium originale, cu tematică globală, precum şi materiale scurte de tip „pastilă”, completate de înregistrări atent păstrate de la Cupa Mondială.

„Fotbalul este un sport care trezeşte reacţii foarte puternice în rândul suporterilor, astfel că această amplă producţie a History îşi propune să genereze o discuţie antrenantă despre care au fost cele mai importante momente, cine este cel mai mare jucător din istorie, ce antrenor a modelat acest joc, plus multe altele”, a transmis Dan Korn, producător executiv al seriei „Istoria Fotbalului” şi vicepreşedinte A+E Marea Britanie.

La rândul său, David Villa a spus: „Ca jucător pasionat de acest sport, am fost norocos să văd prin propria mea experienţă cât de mult înseamnă fotbalul pentru atât de mulţi oameni şi cum le afectează viaţa. Sunt încântat şi onorat să colaborez cu History la acest eveniment de televiziune fantastic, pentru că ne oferă colegilor mei fotbalişti, antrenorilor şi mie însumi oportunitatea de a vorbi despre ceea ce înseamnă acest sport pentru noi, precum şi de a retrăi atât de multe amintiri incredibile”.

Pe lângă România, printre ţările care vor transmite „Istoria fotbalului” se numără Brazilia, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Germania, Ungaria, Italia, Japonia, Coreea, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, Serbia, Spania, Marea Britanie, precum şi Africa, Asia de Sud-Est şi alte ţări din America Latină.