Halep – Garcia, în jurul orei 04.00, sâmbătă dimineața, în sferturi la Toronto

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, va evolua, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 04.00, cu sportiva franceză Caroline Garcia, locul 21 WTA, în sferturile de finală ale Rogers Cup.

Această este ultimul meci pe arena centrală de la Aviva Centre din Toronto. Simona Halep a învins-o, joi, cu scorul de 6-1, 6-0, pe jucătoarea cehă Barbora Strycova, locul 26 WTA, calificându-se în sferturile de finală ale Rogers Cup.

Halep a mai jucat cu Garcia un meci, în 2016, la Sydney, în optimi, pe care l-a câştigat cu 6-4, 2-6, 6-1.