Halep: Am fost prea negativă şi am simţit oboseală mentală şi fizică

Simona Halep a declarat după eliminarea de la turneul de la Wimbledon în turul trei că a avut o atitudine “prea negativă” şi că a simţit oboseală mentală şi fizică.

“Îmi felicit adversara, a fost mai bună decât mine. Nu reuşesc să joc cel mai bun tenis al meu aici. Sper că voi reuşi în anii următori. Nu am fost prea pozitivă pe teren. Am dat totul, ca de obicei, dar atitudinea mea a fost prea negativă. De asemenea, simt şi oboseală. Oboseală mentală şi fizică”, a spus Halep, potrivit Le Figaro.

Simona Halep, numărul 1 WTA, a ratat calificarea în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon, după ce a fost învinsă, cu scorul de 3-6, 6-4, 7-5, de taiwaneza Su-Wei Hsieh, numărul 48 mondial, în turul al treilea al competiţiei. Halep a condus cu 5-2 în decisiv şi a avut o minge de meci la 5-4 pe serviciul adversarei.